...

Profilaxia

Ecografie Transvaginala in Timisoara la Profilaxia

Ecografia transvaginală este una dintre cele mai comune investigații ginecologice și oferă informații utile despre structurile din sfera genitală. Citește în continuare și află mai multe despre acest tip de ecografie!

Ce este ecografia transvaginală?

În cazul în care vrei să știi ce este ecografia transvaginală și ce implică aceasta, specialiștii noștri te lămuresc imediat:

O ecografie transvaginală este o procedură imagistică ce permite medicului să examineze cavitatea pelviană și organele reproducătoare feminine (colul uterin, uterul , trompele uterine și ovarele). 

O ecografie transvaginală oferă o imagine mai detaliată a organelor și a țesuturilor moi din interiorul cavității pelvine decât o ecografie abdominală. Sonda cu ultrasunete se introduce la aproximativ 5-7 cm în canalul vaginal, de aceea mai poartă și numirea de ecografie endovaginală.

În plus, este o procedură imagistică mai apropiată de tomografia computerizată (CT), dar fără utilizarea radiațiilor ionizante. 

Beneficiile ecografiei transvaginale

Ecografia transvaginală aduce cu sine mai multe beneficii, iată care sunt cele mai importante:

✅ Capacitatea de a vizualiza fluxul sanguin către uter și ovare. Această examinare internă prin vagin poate oferi o imagine mai clară și mai detaliată a stării organelor reproducătoare.

✅ Poate ajuta la diagnosticarea problemelor legate de organele reproducătoare, inclusiv endometrioza. Ecografia transvaginală poate ajuta la detectarea prezenței masei de endometrioză în afara uterului, cum ar fi nodulii de endometrioză din ligamentele sacrouterine, vezica urinară și rect.

✅ Poate identifica anomalii anatomice ale uterului, cum ar fi didelfia uterină.  Didelfia uterină este o afecțiune congenitală rară în care uterul are două cavități în interior și două coluri uterine,

✅ Poate detecta prezența hidrosalpinxului. Această afecțiune apare atunci când trompele uterine sunt umplute cu lichid, provocând blocaje și probleme de fertilitate. 

✅ Nu necesită anestezie și nu este dureroasă. Este o procedură simplă, care nu provoacă durere, este minim invazivă și oferă informații precise. 

Prețuri pentru ecografia transvaginală

Prețurile pentru o ecografie transvaginală pot să difere în funcție de oraș, de clinică sau de pachetele promoționale în care este inclusă și se situează în general între 150-600 lei. 

Cauți un loc în Timișoara unde să faci ecografie transvaginală la preț avantajos? Clinica Profilaxia este răspunsul tău! La noi o ecografie transvaginală costă 250 de lei, iar un pachet ce include consultație, ecografie și test Papanicolau costă 400 lei. 

Când se face ecografia transvaginală?

Acest tip de ecografie poate avea numeroase indicații și face parte din controlul de rutină pe care orice femeie trebuie să îl facă anual. Iată când se face ecografia transvaginală:

  • Evaluarea sarcinii
    • Evaluarea fetală
    • Intrauterin
    • Ectopic
    • Avort
  • Infertilitate
    • Evaluarea cauzei
    • Evaluarea tratamentului
  • Sângerări uterine anormale
    • Amenoree
    • Dismenoree
    • Menoragie
    • Metroragie
  • Incontinenţă
  • Prezența masei pelvine
  • Prezența infecției
  • Evaluarea anatomiei anormale
  • Ajutor în efectuarea unei proceduri intervenționale

De asemenea pot fi evaluate și: 

  • Vezică urinară:
    • Neoplasme
    • Calculi
    • Fistule
    • Cistită
  • Uretra:
  • Intestinul subțire
  • Colonul rectosigmoid
  • Vasculatura pelviană
  • Aderențe

Cum să te pregătești pentru ecografia transvaginală?

Este prima dată când faci ecografie transvaginală și nu știi la ce să te aștepti? Nu trebuie să îți faci griji, ecografia transvaginală nu are o pregatire deosebită, iar medicul ginecolog te va ghida pe tot parcursul acestei proceduri. 

  • Va fi nevoie să îți golești vezica înainte de ecografie pentru o bună vizualizare.
  • Te vei dezbrăca de la brâu în jos și te vei așeza pe masa ginecologică.
  • Medicul va pregăti sonda de ecografie, va atașa un prezervativ și o va lubrifia cu gel pentru a minimiza disconfortul, ulterior o va introduce în canalul vaginal. 
  • Sonda transmite unde sonore și înregistrează reflexiile acestor unde pe structurile corpului. Aparatul cu ultrasunete creează o imagine a părții corpului, iar imaginea va fi afișată pe ecograf.
  • Medicul va mișca ușor sonda în jurul zonei pentru a vedea organele pelvine.
  • Ulterior sonda va fi extrasă și gata, asta a fost tot! 

La unele femei, după ecografia transvaginală poate să apara o sângerare ușoară, dar nu este nimic grav, nu ai de ce să te îngrijorezi!

Cum te poți programa pentru o ecografie transvaginală la Clinica Profilaxia?

La Clinica Profilaxia echipa noastră de medici ginecologi te așteaptă pentru a efectua această procedură și nu numai! Ține minte, orice femeie trebuie să facă un consult de rutină, măcar o dată pe an! 

Tu ai fost anul acesta la ginecolog? Dacă nu, acum e momentul! Programează-te la numărul de telefon 0727 165 206!

Întrebări Frecvente

Specialiștii noștri răspund la cele mai frecevente întrebări legate de ecografia transvaginală:

  1. Ce poți diagnostica cu ajutorul ecografiei transvaginale? 

Această procedură permite diagnosticarea sau monitorizarea mai multor afecțiuni ginecologice, precum:

  • Chisturi ovariene
  • Fibroame uterine
  • Endometrioză
  • Sarcină ectopică
  • Malformații congenitale
  • Cauze ale infertilității
  • Polipi endometriali
  • Cancer ovarian sau uterin (în stadii incipiente)
  1. Ecografia transvaginală are contraindicații?

Contraindicațiile pentru ecografia transvaginală sunt următoarele:

✖️ Ruptura membranelor la o pacientă însărcinată, deoarece aceasta prezintă un risc crescut de corioamnionită

✖️ Himen imperforat

✖️ Obstrucție vaginală

✖️ Operație vaginală recentă

✖️ Lipsa consimțământului pacientului 

✖️ Sângerarea din placenta previa.

  1. Cât timp durează o ecografie transvaginală mamară? 

Durata procedurii este de aproximativ 10–20 de minute, în funcție de complexitate și scopul examinării.

  1. Este dureroasă ecografia transvaginală?

Ecografia transvaginală nu este dureroasă, însă poți simți un disconfort ușor. 

  1. Se poate face ecografie transvaginală dacă ești virgină?

În cazul pacientelor virgine, se recomandă ecografia abdominală sau transrectală, dacă este absolut necesar.

Ai grijă de sănătatea aparatului tău reproducător! Vino la clinica Profilaxia pentru consult și ecografie! Programează-te acum!

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.