...

Profilaxia

Examen psihologic pentru angajare

Te pregătești pentru angajare și ai nevoie de un examen psihologic? Te întrebi ce implică acesta și unde îl poți face? Citește în continuare, specialiștii noștri îți răspund la întrebări!

Procedura examenului psihologic la angajare

Legislația în vigoare prevede testarea aptitudinilor psiho-profesionale la angajare, motiv pentru care vei avea nevoie de un aviz psihologic înainte de a începe noua slujbă. 

Iată care sunt profesiile pentru care examenul psihologic la angajare este obligatoriu:

  • personal cu funcție de decizie,
  • personal cu funcții de conducere,
  • cadre didactice,
  • functionari publici,
  • personal sanitar, personal educativ 
  • lucrul la inaltime,
  • personal care lucrează în medii de înaltă, medie si joasa tensiune
  • lucrul în condiții de zgomot,
  • lucrul în condiții de izolare,
  • lucrul in tura de noapte,
  • pirotehnicieni sau artificieri
  • munca în campuri electrice si electromagnetice,
  • manipulare de substanțe toxice și stupefiante,
  • munca în mediu subteran,
  • cetățeni străini care lucrează pe teritoriul României
  • angajații care conduc autovehicule de serviciu sau personale în interesul firmei și-n timpul orelor de serviciu sau se deplaseaza cu acestea între locul de muncă și domiciliu.

Procedura cuprinde mai mulți pași:

  • Programarea pentru o consultație psihologică și semnarea consimțământul informat – Este necesar să te programezi la un specialist care să efectueze examenul psihologic și să semnezi documentația prin care îți dai acordul scris să fii evaluat.
  • Efectuarea testelor psihologice – Psihologul te va supune unor teste standard sau unora speciale în funcție de postul pentru care aplici.
  • Interviul psihologic – Vei avea o discuție cu psihologul pentru clarificarea anumitor răspunsuri și observarea comportamentului non-verbal.
  • Interpretarea și redactarea raportului – Psihologul va analiza rezultatele și va emite un aviz psihologic în care se va menționa dacă ești apt / inapt pentru postul respectiv, aviz pe care îl vei include în dosarul medical pentru angajare. 

Importanța examenului psihologic în angajare

Examenul psihologic la angajare aduce beneficii atât candidatului, cât și angajatorului având în vedere că se evaluează capacitatea de a face față cerințelor și stresului asociat postului respectiv. 

Mai mult decât atât, se pot identifica potențialele probleme psihologice sau emoționale pe care le are angajatul, dar și factorii de risc care l-ar putea afecta. 

Evaluarea psihologică este importantă pentru selecția candidaților, scutind angajatorul de o serie de neplăceri ulterioare.

Tipuri de teste psihologice utilizate

În cadrul examenului psihologic, se pot utiliza o serie de teste psihologice care să furnizeze informații despre personalitatea, abilitățile de gândire și de soluționare a problemelor, stabilitatea emoțională și posibilele reacții ale candidatului. În cele ce urmează vom detalia cele mai frecvente teste care se aplică. 

Teste de personalitate

Pentru testarea personalității, psihologul se poate folosi de mai multe teste precum:

  • Catell – Presupune completarea unui chestionar în care sunt cuprinse mai multe întrebări, unele dintre ele repetându-se sub diferite exprimări pentru a-ți testa gradul de sinceritate la completarea acestora.
  • Lusher – Presupune organizarea a opt culori în funcție de cea pe care o consideri cea mai plăcută. Fiecare culoare reprezinta o anumita calitate si releva trăsăturile de personalitate predominante ale celui care face alegerile respective.
  • Testul petelor de cerneală (Rohshar) – Îți vor fi arătate mai multe imagini abstracte de cerneală sau culoare, iar tu va trebui să descrii ce vezi. Se utilizează pentru a interpreta modul tău de a gândi.
  • BFQ (Big Five Questionnaire) – Presupune testarea celor 5 trăsături fundamentale de personalitate: deschidere, conștiinciozitate, extraversie, agreabilitate și stabilitate emoțională.
  • MPI sau MMPI-2 – Folosite, în special, dacă vrei să te angajezi pentru posturi cu risc (securitate, ordine publică, armată) și au rolul de a detecta eventuale tulburări de personalitate, depresie, anxietate, agresivitate etc.

Teste cognitive

Pentru testarea abilităților cognitive se pot utiliza:

  • Teste de inteligență generală (IQ)
  • Teste de raționament numeric – Îți evaluează abilitatea de a lucra cu informații numerice și de a interpreta corect date precum medii, procente, proporții și rapoarte, inclusiv prin analizarea tabelelor, diagramelor și graficelor pentru a extrage concluzii logice.
  • Teste de raționament verbal – Îți măsoară capacitatea de a înțelege și interpreta corect informațiile prezentate în formă scrisă, de a trage concluzii și de a analiza logica unui text sau a unor afirmații.
  • Teste de logică – Îți testează abilitatea de a gândi structurat și coerent, de a identifica relații logice între forme, figuri sau concepte și de a recunoaște tipare, secvențe și analogii.
  • Teste de raționament abstract – Îți evaluează capacitatea de a analiza și interpreta tipare non-verbale și non-numerice, cum ar fi simboluri sau figuri geometrice, și de a extrage reguli logice din informații vizuale.
  • Teste de raționament inductiv – Îți măsoară capacitatea de a rezolva probleme pornind de la observații particulare, identificând tipare sau reguli generale în situații necunoscute sau nefamiliare.
  • Teste de judecată situațională – Îți analizează abilitatea de a lua decizii raționale și bine argumentate în contexte profesionale specifice, simulând situații reale de muncă în care este necesară evaluarea rapidă și aplicarea gândirii critice.

Dacă ai nevoie de testare psihologică pentru angajare, vino la clinica Profilaxia din Timișoara! Programează-te acum!

Pregătirea pentru examenul psihologic

Nu trebuie să-ți fie teamă de testarea psihologică, este doar o etapă prin care trebuie să treci. Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să te pregătești pentru examenul psihologic:

  • Informează-te cu privire la specificul postului pentru care aplici
  • Odihnește-te înainte de test
  • Ia în serios testarea
  • Răspunde sincer la întrebări și nu încerca să impresionezi audiența
  • Nu te grăbi să răspunzi, citește cu atenție cerințele
  • Concentrează-te asupra testului 
  • Rămâi calm și cooperează cu specialistul

Beneficii ale examenului psihologic pentru angajatori și angajați

Așa cum menționam anterior, examenul psihologic este important atât pentru candidat, cât și pentru angajator. De ce? Află în continuare:

  • Pentru angajatori:

✅ Ajută la creșterea preciziei în selecția angajaților

✅ Determină reducerea riscurilor de conflict sau eșec în colectiv

✅ Furnizează informații ce pot ajuta la formarea unor echipe echilibrate cu angajați compatibili

✅ Dețin informații obiective pe baza cărora îți pot selecta angajații

  • Pentru angajați:

✅ Ajută la cunoașterea abilităților și o mai bună înțelegere a propriei persoane

✅ Determină creșterea șanselor de a fi repartizat pe un post compatibil

✅ Ajută la o integrare mai ușoară și performanță mai bună la locul de muncă.

✅ Oferă posibilitatea de a se dezvolta sau de a corecta o serie de comportamente rezultate în urma testării

Întrebări frecvente

Specialiștii noștri îți răspund la 2 dintre cele mai frecvente întrebări legate de examenul psihologi la angajare, citește în continuare!

Ce caută psihologii în cadrul unui examen de angajare? 

Scopul unui examen psihologic este de a furniza date cu privire la personalitatea, abilitățile și echilibrul psihic al candidatului. De asemenea, se poate estima dacă angajatul va face față stresului și se va putea integra în echipă. 

Totodată, se evaluează și riscuri legate de agresivitate, impulsivitate, lipsa empatiei sau tendințe de evitare a responsabilității sau de comportamente inadecvate.

Cum se interpretază rezultatele examenului psihologic? 

În urma examenului psihologic, psihologul își face o idee despre profilul psihologic al angajatului, punctele sale slabe și cele tari, eventualele riscuri care pot apărea și stabilește dacă acesta este apt sau inapt pentru angajare pe postul respectiv.

Programează-te pentru examenul psihologic de angajare

Ai nevoie de ecamenul psihologic la angajare? Dacă ești din Timișoara, la clinica Profilaxia poți obține rapid avizul psihologic. Specialiștii noștri îți oferă cu cadru sigur și prietenos în care să efectuezi testele psihologice fără stres sau intimidare.

Programează-te acum, iar noi ne vom ocupa cu profesionalism de documentele medicale necesare pentru dosarul tău de angajare!

Informații oferite de:

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.