Te pregătești pentru o călătorie într-o țară exotică? Nu uita ”să pui în bagaj” și vaccinul pentru febră galbenă! Citește în continuare și află informații utile de la specialiștii noștri!
Ce este și cum ne ajută vaccinul împotriva febrei galbene?
Acest vaccin te protejează împotriva febrei galbene, o infecție virală transmisă de țânțarii infectați din Africa și America de Sud. Numele bolii provine de la simptomul caracteristic, icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor), care poate apărea la persoanele infectate.
Vaccinul pentru febra galbenă este o formă vie, slăbită a virusului care nu provoacă boala, dar stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi. După ce ai fost vaccinat, organismul tău va recunoaște virusul dacă vei intra în contact cu el și va lupta împotriva lui.
În general, o singură doză de vaccin împotriva febrei galbene oferă protecție de lungă durată și nu este necesară o doză de rapel. Majoritatea oamenilor încep să dezvolte imunitate în zece zile de la vaccinare și 99% sunt protejați în decurs de o lună, iar acest lucru pare să dureze toată viața.
Cu toate acestea, cei care merg în zone cu focare în curs de desfășurare pot lua în considerare o doză de rapel de vaccin împotriva febrei galbene dacă au trecut 10 ani sau mai mult de la ultima vaccinare.
Aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a te vaccina împotriva febrei galbene
Vaccinare împotriva febrei galbene este foarte importantă pentru a te proteja în cazul în care călătorești în zone cu risc, dar și pentru a împiedica răspândirea bolii. Atunci când îți plănuiești vacanța, verifică țările care solicită dovada vaccinării pentru a intra pe teritoriul lor.
Trebuie să știi că există anumite situații în care vaccinul pentru febra galbenă este contraindicat, de aceea va trebui să discuți cu un medic și să fii evaluat înainte de administrare.
La consultul pre-vaccinare vor fi luate în considerare istoricul tău medical, eventualele alergii sau medicamente pe care le iei. În cazul în care organismul tău este sensibil la alergii poate fi necesar un test alergologic pentru a estima riscul de reacții adverse la vaccin. În plus, medicul va analiza riscul de expunere și necesitatea vaccinării.
Indicat ar fi să mergi la un consult medical cu 4-5 săptămâni înainte de călătorie pentru a avea timp să faci toate demersurile necesare, mai ales că vaccinul trebuie făcut cu cel puțin 10 zile înainte de călătorie ca să ai timp să dezvolți imunitate!
Unde puteți face vaccinul împotriva febrei galbene?
În România, vaccinarea împotriva febrei galbene se realizează în centre medicale specializate, acreditate de Ministerul Sănătății. Acestea îți vor elibera și certificatul internațional de vaccinare (”carnetul galben”) pe care trebuie să îl ai asupra ta dacă mergi într-o țară în care vaccinul pentru febra galbenă este obligatoriu.
Caută pe site-ul Ministerului Sănătății sau contactează DSP-ul local pentru a afla care sunt centrele de vaccinare autorizate din orașul tău.
Dacă ești din Timișoara, te scăpăm de căutări, la clinica Profilaxia medicul nostru epidemiolog îți stă la dispoziție pentru vaccinările internaționale.
Cele mai multe țări din America de Sud și Africa solicită certificatul internațional de vaccinare obținut cu cel puțin 10 zile înainte de călătorie. Totuși, verifică pe site-urile oficiale, la ambasade sau consulate cerințele specifice ale țării în care mergi cu privire la măsurile împotriva febrei galbene.
Contraindicații vaccin febra galbenă
Deși vaccinul este cea mai eficientă cale pentru a te proteja împotriva febrei galbene, anumite persoane nu se pot vaccina. Iată care sunt contraindicațiile pentru vaccinare, dar și situațiile în care este necesară prudență:
- Contraindicații:
- Vârsta mai mică de 6 luni
- Alergie la o componentă a vaccinului
- Infecție cu HIV simptomatică sau limfocite T CD4+ <200/mm3
- Tulburarea timusului asociată cu o funcție imunitară anormală
- Neoplasme
- Imunodeficiențe primare
- Transplantul
- Terapii imunosupresoare și imunomodulatoare
- Precauții:
- Vârsta între 6-9 luni
- Vârsta de 60 de ani sau mai mult
- Infecție HIV asimptomatică și limfocite T CD4+ 200 până la 499/mm3
- Sarcina
- Alăptarea
- Boală acută la momentul vaccinării
Medicul este în măsură să hotărască dacă este sigur să faci sau nu vaccinul, de aceea trebuie să te programezi la un consult și să-i respecți indicațiile.
Reacții adverse vaccin febra galbenă
Așa cum menționam anterior există situații în care vaccinul nu poate fi administrat sau este necesară prudență. În orice caz, nimeni nu poate să prevadă cum va reacționa organismul tău la vaccin și trebuie să ai în vedere faptul că pot exista efecte secundare.
Vaccinul pentru febră galbenă are reacții adverse de diferite intensități, de la cele ușoare până la cele mai severe. Citește în continuare cu ce te poți confrunta:
- Reacții adverse frecvente și ușoare:
- Cefalee
- Dureri musculare
- Oboseală
- Febră ușoară
- Durere la locul injectării
- Reacții adverse rare, dar severe
- Reacție alergică cu dificultăți de respirație sau de înghițire
- Febră mare
- Encefalită sau meningită
- Sindromul Guillain-Barré (o tulburare a sistemului nervos în care sistemul imunitar afectează celulelor nervoase, provocând slăbiciune musculară și, uneori, paralizie)
- Disfuncție sau insuficiență a organelor interne
Reacțiile adverse ușoare ale vaccinului împotriva febrei galbene se remit rapid în câteva zile, trebuie să te odihnești și să te hidratezi bine, iar la nevoie se poate administra ibuprofen sau paracetamol.
Dacă apar reacții alergice sau efecte secundare grave este necesar să te adresezi medicului tău sau să mergi la cel mai apropiat spital.
Cum se transmite febra galbenă?
Febra galbenă este cauzată de un virus din familia flavivirusurilor, care se găsește în Africa și America de Sud.
Virusul febrei galbene se transmite la om prin înțepătura țânțarilor infectați, în special a celor din specia Aedes aegypti și, în unele cazuri, a țânțarilor din genul Haemagogus.
Acești țânțari se infectează când se hrănesc cu sânge deja infectat provenit de la animale (de obicei maimuțe) sau oameni. După ce devin purtători ai virusului, țânțarii pot transmite boala altor persoane sănătoase atunci când le înțeapă.
Din cauza nivelului ridicat de virus din sânge, boala se poate transmite de la om la om prin transfuzie de sânge și transplant de organe, însă virusul nu se transmite prin tuse, strănut sau atingere.
Regiunile tropicale din Africa subsahariană și America de Sud sunt cele mai afectate din cauza climei calde și umede care favorizează înmulțirea țânțarilor.
Semne și simptome febra galbenă
Simptomele febrei galbene încep de obicei la 3 până la 6 zile după ce ai fost mușcat de un țânțar infectat, dar uneori poate dura mai mult să apară.
Unele simptome ale febrei galbene sunt similare cu gripa, cum ar fi:
- Temperatură ridicată (peste 38,5°C)
- Durere de cap
- Dureri musculare și articulare
- Greață
- Frisoane
- Pierderea poftei de mâncare
- Senzație de rău general
Aceste simptome durează adesea 3 sau 4 zile. Însă la anumite persoane, după 24 de ore de la ameliorarea simptomelor ușoare pot apărea simptome mai severe care pot fi fatale, precum:
- Icter (îngălbenirea pielii și a ochilor)
- Urină hipercromă
- Dureri de stomac
- Sângerări interne și externe
- Insuficiență renală
- Stare de confuzie sau delir
- Convulsii și comă
Dacă te afli sau abia ce te-ai întors dintr-o țară în care febra galbenă este prezentă și te confrunți cu simptomele din listă, mergi neapărat la medic. Dacă boala este depistată precoce și se administrează tratament corespunzător, riscurile scad.
Când este necesar să facem vaccinul împotriva febrei galbene?
Vaccinul împotriva febrei galbene te protejează și pe tine și pe cei din jurul tău, însă nu este un vaccin obligatoriu. Există anumite condiții în care este necesar să îl faci, cum ar fi:
- Vrei să călătorești într-o zonă cu risc ridicat, precum Africa sau America de Sud
- Vrei să te muți într-o zonă cu risc ridicat, precum Africa sau America de Sud (locuitorii acestor zone sunt obligați să se vaccineze împotriva febrei galbene)
- Dacă mergi în misiune sau vrei să participi ca voluntar în zonele afectate de febra galbenă
- Dacă ești angajat în domenii cu expunere la virus
- Țara în care călătorești chiar dacă nu se află în zone endemice îți solicită un certificat internațional de vaccinare
Vaccinul îți oferă siguranță și protecție toată viața. În general, nu este nevoie de un rapel la acest vaccin, dar sunt situații care necesită o doză suplimentară:
- Femeile însărcinate la prima vaccinare
- Persoanele care au primit un transplant de celule stem hematopoietice după ultima doză de vaccin împotriva febrei galbene
- Persoanele care sunt infectate cu HIV
- Lucrătorii în laborator care se ocupă în mod obișnuit de virusul febrei galbene de tip sălbatic
- Cei care vor să călătorească într-o zonă cu risc crescut și au fost vaccinați cu mai mult de 10 ani în urmă.
Care sunt riscurile dacă nu facem acest vaccin?
În cazul în care te afli printre persoanele care au contraindicație la acest vaccin sau care refuză de bună voie vaccinarea, trebuie să ai în vedere că expunerea la virusul febrei galbene îți poate produce mari neplăceri sau chiar decesul.
Virusul febrei galbene este extrem de periculos și poate provoca complicații severe, cu o rată de mortalitate crescută în formele grave ale bolii.
Aproximativ 10-25% dintre pacienți vor dezvolta simptome severe și aproximativ 3-70% dintre pacienți mor după ce au contractat febra galbenă, mortalitatea fiind mai mare la cei cu afectare hepatică și renală.
În plus, trebuie să ai în vedere că anumite țări nu îți vor permite să călătorești pe teritoriul lor fără certificatul internațional de vaccinare.
Metode de prevenție împotriva febrei galbene
Specialiștii noștri ți-au pregătit o listă de metode de prevenție împotriva febrei galbene, pe lângă vaccinare, pe care să le adopți pentru a te proteja:
- Poartă haine cu mâneci lungi și pantaloni pentru a-ți acoperi brațele și picioarele
- Aplică repelente împotriva insectelor pe piele și haine, de preferat unul care să conțină ca substanță activă DEET
- Închide ferestrele și ușile sau folosește jaluzele și plase de țânțari
- Folosește ventilatoare sau aparate anti-țânțari
- Dormi sub o plasă de țânțari tratată cu insecticid, inclusiv în timpul zilei
- Evită expunerea la orele de vârf, țânțarii sunt mai activi dimineața devreme sau seara târziu
- Evită călătoriile în perioadele de focar epidemic de febră galbenă
Cât costă vaccinul pentru febra galbenă?
Totuși, cea mai eficientă metodă de a te proteja de febra galbenă rămâne vaccinul! Așa că nu ezita să mergi la medic și să soliciți un consult în vederea vaccinării!
În România găsești vaccinul pentru febra galbena la preț avantajos, aproximativ 250 lei.
Programează-te la clinica Profilaxia, vaccinează-te împotriva febrei galbene și asigură-te că vei sta fără griji în următoarea ta călătorie!
Informații oferite de:
Chicin Gratiana
Medic primar epidemiolog, Doctor în Medicină, Master în Managementul serviciilor de sănătate.
A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara , este șef secție epidemiologie la Centrul Regional de Sănătate Publică Timișoara. A participat în numeroase proiecte internaționale de sănătate publică și începând cu anul 2001 a înființat primul centru de vaccinări internaționale și medicină de călătorie din vestul țării. În prezent, conduce Centrul Profilaxia Timișoara și este coordonator local a două proiecte internaționale OPEN Test și ARIE, în domeniul bolilor infecțioase.