Cineva drag a fost diagnosticat cu cancer bronhopulmonar? Tu însuți te temi de această boală și vrei să o previi? Citește în continuare și află mai multe despre cauze, simptome, tratament și metode de prevenire ale cancerului bronhopulmonar!

Ce este cancerul bronhopulmonar?

 

Cancerul bronhopulmonar este o tumoră malignă cu originea în parenchimul pulmonar sau în interiorul bronhiilor. Apare prin deteriorarea celulelor căilor respiratorii care încep să se dividă necontrolat formând mase de țesut care în cele din urmă împiedică funcția normală.  

Cancerul cu debut în plămâni se numește cancer pulmonar primar, iar cel care se răspândește la plămâni dintr-un alt organ este cunoscut sub numele de cancer pulmonar secundar. 

Cancerul bronhopulmonar primar este de 2 tipuri:

• cancere pulmonare cu celule mici (SCLC) – reprezintă aproximativ 15% dintre cazuri.
• cancere pulmonare non-microcelulare (NSCLC) – sunt cele mai comune, aproximativ 85% dintre cazuri și pot fi: adenocarcinoame, carcinoame cu celule scuamoase, carcinoame cu celule mari, carcinoame cu celule neuroendocrine. 

Cancerul pulmonar este al doilea cel mai frecvent tip de cancer, după cancerul de sân (la femei) și cancerul de prostată (la bărbați) reprezentând aproximativ 12,4% din totalul neoplasmelor diagnosticate și cel care aduce cea mai mare mortalitate.  

Conform raportului Global Cancer Statistics din 2020, carcinomul pulmonar a rămas principala cauză de deces prin cancer la nivel mondial, cu aproximativ 1,8 milioane de decese.

Factori de risc si cauze

 

Cancerul bronhopulmonar are mai multe cauze de apariție și poate fi rezultatul acțiunii unor factori favorizanți. 

Factorii de risc pot fi de 2 feluri:

• Factori de risc modificabili – sunt acele situații pe care ai posibilitate să le controlezi, iar evitarea expunerii la acești factori poate scădea riscul de a dezvolta boala:
• Fumatul – este de departe principalul factor de risc pentru cancerul pulmonar. Se crede că aproximativ 80% dintre decesele cauzate de cancer pulmonar sunt cauzate de fumat, iar acest număr este probabil chiar mai mare pentru cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC). Cu cât fumezi mai mult timp și cu cât fumezi mai multe pachete pe zi, cu atât riscul este mai mare.
• Fumatul pasiv – Chiar dacă nu ești fumător, inhalarea fumului din mediul înconjurător poate crește riscul de a dezvolta cancer bronhopulmonar.
• Expunerea la substanțe nocive pot contribui la dezvoltarea cancerului pulmonar. Cele mai frecvente fiind:

• • radonul – este un gaz radioactiv natural care rezultă din descompunerea uraniului din sol și roci și se pare că în anumite zone este a doua cauză de cancer pulmonar după fumat. În aer liber, există atât de puțin radon încât nu este probabil să fie periculos, dar în interior poate fi concentrat (în special în subsoluri).
  • azbestul – este un material natural, fibros, care a fost utilizat pe scară largă în trecut în diverse industrii datorită proprietăților sale de izolare termică, rezistenței la foc și durabilității. În ultima vreme, utilizarea azbestului s-a redus considerabil, însă cei care lucrează cu azbest ( în mine, mori, fabrici textile, locuri în care se utilizează izolația și șantierele navale) au șanse mai mari de a muri de cancer pulmonar. De asemenea, riscul de cancer pulmonar este mult mai mare la lucrătorii expuși la azbest care și fumează. În plus, persoanele expuse la cantități mari de azbest au un risc mai mare de a dezvolta mezoteliom, un tip de cancer care începe în pleura (mucoasa care înconjoară plămânii).
  • minereuri radioactive, cum ar fi uraniul
  • substanțe chimice inhalate, cum ar fi arsenul, beriliu, cadmiu, silice, clorură de vinil, compuși de nichel, compuși de crom, produse din cărbune, gaz muștar și eteri clormetilici

• evacuare diesel

• Anumite suplimente alimentare – Mai multe studii au constatat că persoanele care fumau și luau suplimente de beta-caroten aveau un risc crescut de cancer pulmonar. 
• Apă de băut care conține arsenic – Studiile efectuate asupra indivizilor din anumite părți ale lumii, precum Asiei de Sud-Est și America de Sud, cu niveluri ridicate de arsenic în apa lor de băut, au descoperit un risc mai mare de cancer pulmonar. 

• Factori de risc nemodificabili – Sunt factorii de risc asupra cărora nu ai niciun control, aceștia fiind legați de:

• Genetică – Dacă cineva din familie a avut cancer bronhopulmonar, ai un risc mai crescut de a dezvolta cancer decât o persoană în familia căreia nu există acest istoric.
• Vârsta – Riscul de a dezvolta cancer pulmonar crește pe măsură ce înaintezi în vârstă, majoritatea cazurilor fiind diagnosticate la persoanele de peste 60 de ani.
• Radioterapia anterioară la plămâni – Dacă ai avut nevoie de radioterapie în zona toracelui pentru alte tipuri de cancer (cancer de sân, limfom Hodgkin) ai un risc mai mare de cancer pulmonar, în special dacă fumezi. 
• Poluarea aerului – În orașe, poluarea aerului, cum ar fi de la evacuarea motorinei, pare să crească ușor riscul de cancer pulmonar. Acest risc este mult mai mic decât riscul cauzat de fumat, dar există.

Simptome si manifestari clinice

 

Tabloul clinic al cancerului bronhopulmonar poate fi nespecific, mai ales la început, din acest motiv poate fi greu de diagnosticat în stadii incipiente. Hai să aruncăm o privire asupra simptomelor și manifestărilor clinice care să îți dea de gândit!

Simptome în stadiile incipiente

– Tuse persistentă

– Dureri în piept

– Respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație

– Răgușeală

– Expectorație cu sânge

– Oboseală excesivă și slăbiciune

– Apetit modificat și scădere în greutate inexplicabilă

Simptome în stadiile avansate

• Durere accentuate în piept 
• Dificultăți severe de respirație
• Edeme la nivelul feței, gâtului sau brațelor
• Lichid în cavitatea toracică
• Metastaze în plămânul contralateral sau în alte organe

Sindroame paraneoplazice

Unele tipuri de cancer pulmonar pot cauza probleme în țesuturi și organe îndepărtate, chiar dacă cancerul nu s-a răspândit în acele locuri și poartă denumirea de sindroame paraneoplazice. Uneori, aceste sindroame pot fi primele simptome ale cancerului pulmonar. Deoarece simptomele afectează alte organe, o altă boală decât cancerul pulmonar poate fi mai întâi suspectată. Se pot întâlni în orice tip de cancer pulmonar, dar sunt mai des asociate cu cancerul pulmonar cu celule mici (SCLC).

Pot afecta:

• Sistemul nervos (sindrom neurologic paraneoplazic) – apare atunci când tumora produce substanțe care afectează sistemul nervos, fie direct, prin invazia țesuturilor nervoase, fie indirect, printr-o reacție imunitară anormală. Cel mai frecvent se pot decela simptome precum:

• Slăbiciune musculară
• Amorțeală și furnicături
• Coordonare deficitară și mers instabil
• Confuzie și probleme cognitive
• Dureri de cap
• Tulburări de vedere: Cum ar fi vedere dublă sau pierderea bruscă a vederii, în special dacă tumora sau substanțele produse de aceasta afectează nervii optici.

• Sistemul endocrin (sindromul endocrin paraneoplazic) – apare atunci când tumora secretă substanțe hormonale care influențează funcționarea normală a glandelor endocrine. Pot include:

• Hipercalcemie (niveluri ridicate de calciu în sânge) caracterizată prin: oboseală extremă, confuzie sau tulburări cognitive, slăbiciune musculară, greață, vărsături și pierdere a apetitului, deshidratare severă și urinare frecventă.
• Sindromul Cushing (niveluri ridicate de cortizol) caracterizat prin: creșterea în greutate, în special în jurul feței, gâtului și trunchiului, cu membre subțiri, Piele subțire, cu vânătăi ușoare și cicatrici care se vindecă greu, creșterea tensiunii arteriale, depresie, anxietate și schimbări de dispoziție, obezitate abdominală și „față lunară” (față rotundă și roșie).
• Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH) caracterizat prin retenția de apă, edeme, hiponatremie.
• Ginecomastie (la bărbați): Creșterea anormală a țesutului mamar, care poate fi cauzată de un exces de estrogeni secretați de tumori.

Aceste simptome îți pari cunoscute? Programează-te la un consult pneumologic pentru a vedea ce se întâmplă! Specialiștii de la clinica Profilaxia îți stau la dispoziție!

Metode de diagnostic

 

Pentru a diagnostica un neoplasm bronhopulmonar poate fi nevoie de analizarea mai multor date cum ar fi rezultatele testelor de laborator, al investigațiilor imagistice, biopsiei sau altor proceduri diagnostice. 

Hai să le luăm pe rând și să vedem ce presupune fiecare: 

• Investigatii imagistice

• Radiografia toracică –  Este prima metodă de diagnostic utilizată pentru depistarea unei tumori pulmonare. Poate evidenția prezența unor opacități în plămâni.
• CT – Utilizează raze X pentru a crea imagini în secțiune transversală ale toracelui, detectând tumorile mici care nu pot fi văzute la radiografie. Poate fi de folos în evaluarea extinderii cancerului.
• PET-CT – Se utilizează o formă de izotop radioactiv care este injectată în sânge, iar cu o cameră specială se poate detecta apoi radioactivitatea. Acest test poate depista metastazarea cancerului în ganglionii limfatici sau la alte părți ale corpului.
• RMN –  Utilizează unde radio și magneți puternici pentru a crea imagini detaliate ale țesuturilor moi și pot produce imagini detaliate ale țesutului din cavitatea toracică Este folosită mai ales pentru a examina metastazele cerebrale sau pentru a evalua extinderea cancerului la nivelul altor organe precum ficatul sau glandele suprarenale.

• Teste de laborator

• Analizele de sânge – Evaluează starea generală de sănătate precum și funcția hepatică sau renală și poate ajuta la depistarea anemiei, hipercalcemiei sau altor condiții asociate cu cancerul pulmonar. 
• Markerii tumorali –  Anumiți markeri tumorali precum CEA (antigenul embrionar canceros) pot fi prezenți în sângele pacienților cu cancer bronhopulmonar. De asemenea, markerul CYFRA 21-1 poate fi utilizat pentru monitorizarea evoluției bolii și răspunsului terapeutic.
• Examen din spută – În unele cazuri, citologia sputei poate fi folosită ca element diagnostic pentru prezența celulelor canceroase.

• Biopsia si alte proceduri diagnostice

• Biopsiile – Cel mai comun instrument pentru obținerea de țesut și confirmarea diagnosticului, precum și precizarea tipului histologic al tumorii. În funcție de locul în care se află tumora și de starea ta medicul va face fie o biopsie cu ac, fie o bronhoscopie.
• Bronhoscopia – Este o biopsie efectuată prin trecerea unui tub numit bronhoscop prin gura sau nas, în jos în trahee și apoi în plămâni unde este localizat nodulul suspect. Este utilizată atât pentru diagnostic, cât și pentru tratamentele minim invazive ale leziunilor pulmonare.
• Mediastinoscopia – Este o procedură chirurgicală care necesită anestezie generală. Se face o incizie în gât, astfel încât să poată fi introdus un mediastinoscop pentru a examina zona dintre plămâni și pentru a preleva țesut din ganglionii mediastinali. Biopsiile ganglionilor limfatici mediastinali sunt utilizate pentru stadializarea cancerului.
• Toracocenteza – Acest test este efectuat pentru a verifica dacă lichidul acumulat în jurul plămânilor este cauzat de cancer sau de o altă problemă medicală. Un ac este plasat între coaste pentru a scurge lichidul, iar analiza sa citologică poate ajuta la confirmarea prezenței cancerului pulmonar sau a metastazelor.
• Toracoscopia și  chirurgia toracică asistată video (VATS) – În această procedură, se face o mică tăietură în torace, apoi se introduce un tub subțire, luminat, conectat la o cameră video și un ecran pentru a privi spațiul dintre plămâni și peretele toracic. Se caută eventuale și se prelevează țesut pentru analiză histopatologică. Pot fi utilizate și pentru rezecția unei porțiuni din plămân ca parte a tratamentului pentru unele cancere pulmonare.

Ai grijă de plămânii tăi și de sănătatea ta! Vino la clinica Profilaxia pentru un control!

Stadializarea bolii

 

Toate investigațiile de care povesteam mai sus sunt necesare pentru diagnostic și localizare, astfel încât în final medicul să poată determina stadiul bolii.

În funcție de stadializare se va face ulterior tratamentul cancerului bronhopulmonar.

Se utilizează un sistem de stadializare convenit la nivel internațional, numit stadializare „TNM”. Descriptorii sistemului de stadializare TNM sunt:

 

Componentă	Descriere
T – Tumora primară (indică dimensiunea tumorii și adâncimea oricărei invazii tumorale în plămân.)	T0: Nu există tumora primară identificabilă. T1: Tumora mică (≤3 cm) limitată la plămân, fără invazie în structuri adiacente. T2: Tumora mai mare (>3 cm), dar fără invazie în structuri adiacente. T3: Tumora mare (>7 cm) sau invazie în structuri adiacente (de exemplu, peretele toracic sau diafragm). T4: Tumora cu invazie extinsă (de exemplu, invazie în trahee, mediastin sau alte organe)
N – Noduli limfatici regionali (indică dacă tumora s-a răspândit la ganglionii limfatici din apropiere)	N0: Nu există afectare ganglionară. N1: Implicarea ganglionilor limfatici din apropierea tumorii primare (de exemplu, ganglionii din hilul pulmonar). N2: Implicarea ganglionilor limfatici la nivelul mediastinului sau în apropierea traheei. N3: Implicarea ganglionilor limfatici la distanță (în partea opusă a pieptului sau în alte locații).
M – Metastaze  (indică dacă cancerul s-a răspândit în alte părți ale corpului)	M0: Nu există metastaze la distanță. M1: Există metastaze la distanță (în alte organe, de exemplu, ficat, creier, oase).

 

Odată ce categoriile T, N și M au fost determinate, aceste informații sunt combinate și rezultă un stadiu al cancerului:

 

Stadiu	Descriere
Stadiul I	Tumora primară mică, fără implicare ganglionară și fără metastaze (T1-2, N0, M0).
Stadiul II	Tumora primară mai mare sau cu invazie în ganglionii limfatici regionali, fără metastaze (T1-2, N1, M0).
Stadiul III	Tumora primară avansată, cu implicare semnificativă a ganglionilor limfatici sau invazie în structuri adiacente (T3-4, N2-3, M0).
Stadiul IV	Metastaze la distanță, cancer pulmonar avansat (oricare T, orice N, M1).

Stadializarea cancerului este foarte importantă atât pentru tratament, cât și pentru prognostic. 

În stadiul I și II, se poate opta pentru tratamente chirurgicale și terapii adjuvante, iar prognosticul este favorabil, cancerul se poate vindeca.

În stadiul III, boala este deja avansată și va necesita o abordare terapeutică mai complexă care poate include tehnici chirurgicale, radioterapie și chimioterapie, iar speranța de viață este mai redusă. 

În stadiul IV deja nu se mai vorbește de tratament curativ, ci de tratament paliativ cu scopul de a îmbunătății calitatea vieții. Chimioterapia, imunoterapia sau terapiile țintite pot fi folosite pentru a încetini progresia bolii și a reduce dimensiunea tumorii. În acest caz, prognosticul este unul nefavorabil. 

Optiuni terapeutice

 

Există mai multe opțiuni terapeutice care pot fi încercate și vor fi alese în funcție de vârsta pacientului, tipul de cancer bronhopulmonar, stadiul bolii, dar și toleranța și preferințele individuale. 

Tratamentul pentru neoplasmul pulmonar poate să includă:

• Tratamentul chirurgical

Acest tip de tratament se utilizează, de obicei, în stadiile incipiente. Tipul de intervenție depinde mai mulți factori printre care se numără dimensiunea și localizarea tumorii, stadializarea și starea generală de sănătate. 

Multe intervenții chirurgicale se fac cu o incizie lungă în partea laterală a toracelui, cunoscută sub numele de toracotomie. Unele tumori în stadiu incipient pot fi tratate cu chirurgie toracică asistată video (VATS), care utilizează mai multe incizii mici și instrumente chirurgicale speciale. Tipurile de intervenții chirurgicale includ:

• Rezecție segmentară: îndepărtarea doar a unei mici părți a plămânului
• Lobectomie: îndepărtarea unui întreg lob al plămânului
• Rezecția mânecii sau lobectomie cu mâneca: îndepărtarea unei bucăți de bronhie, după care plămânul este reatașat de partea rămasă a bronhiei
• Pneumonectomie: îndepărtarea unui întreg plămân

• Terapii medicamentoase

Tratamentul cancerului bronhopulmonar poate include o combinație de terapii medicamentoase, utilizate pentru a reduce dimensiunea tumorii, a preveni răspândirea acesteia și a îmbunătăți prognosticul.

Pot fi de mai multe tipuri:

• Chimioterapia folosește un medicament puternic care distruge celulele canceroase și le împiedică să se mai dividă. Chimioterapia poate fi administrată înainte de operație pentru a micșora o tumoră, ceea ce poate crește șansa de succes a unei intervenții chirurgicale, după o intervenție chirurgicală pentru a preveni recidiva, pentru ameliorarea simptomelor și încetinirea răspândirii cancerului atunci când vindecarea nu este posibilă. De asemenea, poate fi combinată cu radioterapia. Chimioterapicele se administrează în cicluri, de obicei 4-6 cicluri timp de 3-6 luni, în funcție de tipul și stadializarea cancerului bronhopulmonar.
• Imunoterapia constă în administrarea unui grup de medicamente care stimulează sistemul imunitar să țintească și să elimine celulele canceroase. Poate fi folosită singură sau combinată cu chimioterapie. Se administrează o doză la fiecare 2-4 săptămâni, iar dacă tratamentul este bine tolerat poate fi administrat până la 2 ani.
• Terapiile direcționate (cunoscute și sub numele de terapii biologice) sunt medicamente concepute pentru a încetini răspândirea cancerului pulmonar cu celule non-mici avansate. Terapiile țintite sunt potrivite numai pentru persoanele care au anumite proteine ​​în celulele lor canceroase.

• Radioterapia și alte intervenții

Radioterapia reprezintă utilizarea radiațiilor de înaltă energie pentru a ucide celulele canceroase și pentru a micșora tumorile. Există mai multe moduri prin care se poate administra radioterapia:

• radioterapia cu fascicul extern convențional – fasciculele de radiații sunt direcționate către părțile afectate ale corpului.
• radioterapie stereotactică – un tip mai precis de radioterapie cu fascicul extern în care mai multe fascicule de înaltă energie furnizează o doză mai mare de radiații tumorii, evitând în același timp țesutul sănătos din jur cât mai mult posibil.
• radioterapia internă – un tub subțire este introdus în plămânul și o bucată mică de material radioactiv este trecută de-a lungul cateterului și plasată împotriva tumorii timp de câteva minute, apoi îndepărtată.

Radioterapia poate fi utilizată și pentru a controla simptomele, cum ar fi durerea și tusea cu sânge, și pentru a încetini răspândirea cancerului atunci când nu este posibilă vindecarea (aceasta este cunoscută sub numele de radioterapie paliativă).

 

Pe lângă chirurgie, radioterapie și chimioterapie, alte tratamente sunt uneori folosite pentru a trata cancerul pulmonar:

• Ablația cu radiofrecvență poate fi utilizată pentru a trata cancerul pulmonar fără celule mici într-un stadiu incipient. Se folosește un scaner CT pentru a ghida un ac către locul tumorii, apoi se emit unde radio prin ac care generează căldură și ucide celulele canceroase.
• Crioterapia se face într-un mod similar cu radioterapia internă, dar în loc de a utiliza o sursă radioactivă, un dispozitiv cunoscut sub numele de criosondă este plasat împotriva tumorii. Criosonda poate genera temperaturi foarte scăzute, care ajută la micșorarea tumorii.
• Terapia fotodinamică presupune administrarea unui medicament fotosensibil (substanță care devine activă sub influența luminii) și expunerea acestei zone afectate de cancer la o sursă de lumină specială pentru a distruge celulele canceroase. Se utilizează pentru a trata leziuni precanceroase sau pentru a reduce dimensiunile tumorilor mai mici sau localizate.

Prognostic și monitorizare

Evident că oricine este diagnosticat cu cancer se întreabă ce șanse de supraviețuire are și care este prognosticul bolii. La aceste întrebări este destul de greu de răspuns cu certitudine, fiind mai mulți factori de luat în calcul.

Printre factorii care influențează prognosticul se numără:

• Stadiul în care a fost depistat cancerul

• Tipul histologic al cancerului
• Vârsta
• Starea generală de sănătate
• Răspunsul terapeutic

 

În ceea ce privește rata de supraviețuire, poate să fie diferită între țări și depinde de stadializare și răspunsul la tratament:

• Stadiul I: Rata de supraviețuire la 5 ani este de aproximativ 50-70%, în funcție de tipul tumorii și de răspunsul terapeutic.
• Stadiul II: La acest stadiu, rata de supraviețuire scade la aproximativ 30-50%, în funcție de tratamentele folosite.
• Stadiul III: Rata de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pulmonar în stadiu avansat (local cu metastaze regionale) este de aproximativ 15-30%.
• Stadiul IV: La acest stadiu, cancerul pulmonar este adesea inoperabil și rata de supraviețuire este de aproximativ 5-10%, cu tratamente paliative pentru controlul bolii și ameliorarea simptomelor.

După ce s-au finalizat curele de tratament, chiar dacă totul merge bine sunt necesare mai multe teste pentru a monitoriza evoluția și răspunsul terapeutic. Iată ce ar trebui să cuprindă planul de monitorizare:

• Examinări fizice periodice
• Teste imagistice la 3-6 luni 
• Analize de sânge și markeri tumorali
• Evaluarea simptomelor
• Evaluarea stării psihice

 

Nu lăsa cancerul să pună stăpânire pe corpul tău, ia lucrurile din pripă! Vino chiar acum la clinica Profilaxia pentru un consult pneumologic!

Preventie si screening

 

Cancerul este unul dintre cele mai grele diagnostice pe care le poate primi cineva, de aceea trebuie încercat pe cât posibil să se prevină această boală. Specialiștii noștri ți-au pregătit o listă cu câteva sfaturi legate de prevenția și screeningul cancerului bronhopulmonar:

• Masuri preventive primare 

• Renunță la fumat!
• Evită fumatul pasiv!
• Evită expunerea la substanțe nocive
• Adoptă o dietă sănătoasă bogată în fructe și legume!
• Evită suplimentele cu betacaroten!
• Depistează eventualele surse de radon și îndepărtează-le pe cât posibil!

• Programe de screening

Radiografia toracică se utilizează ca metodă de screening, dar poate să nu depisteze tumori în stadii foarte mici sau în cazuri în care leziunea este profundă.

Singurul test de screening recomandat pentru cancerul pulmonar este tomografia computerizată cu doză mică (numită și scanare CT cu doză mică sau LDCT). Ia în calcul să efectuezi anual această testare dacă:

• Ai un istoric de fumat de 20 de pachete-an sau mai mult 
• Fumezi acum sau te-ai lăsat în ultimii 15 ani 
• Ai între 50 și 80 de ani

Aceste sfaturi sunt de urmat, în special, de persoanele care se încadrează în grupuri cu risc crescut de a dezvolta cancer bronhopulmonar. Iată care ar fi aceste grupuri:

• Fumătorii activi sau foștii fumători
• Persoanele care lucrează în medii cu substanțe toxice
• Cei care au istoric de cancer bronhopulmonar in familie
• Cei care au boli pulmonare cronice.

 

Dacă te încadrezi în aceste grupuri sau dacă îți dorești un control pneumologic de rutină, fă-ți o programare la clinica Profilaxia. Specialiștii noștri îți stau la dispoziție pentru orice întrebare sau nelămurire!

 

Ecografia abdominală este una dintre cele mai utilizate metode de imagistică pentru diagnosticarea afecțiunilor de la  nivelul organelor abdominale, datorită faptului că este o procedură rapidă, neinvazivă și nedureroasă. O astfel de investigație oferă medicului informații importante pentru stabilirea unui diagnostic și a unui tratatament adecvat. Pentru a se putea obține imagini cât mai clare și precise, este important să urmezi câteva reguli înaintea programării pentru ecografie.

Ce este ecografia abdominală?

Sursă foto: freepik.com

Ecografia abdominală utilizează unde sonore de frecvență înaltă pentru a obține imagini ale organelor din cavitatea abdominală. Acest tip de investigație este utilizat pe scară largă pentru a aprecia structura și funcționalitatea diverselor organe, fără a te expune la radiații sau manopere invazive. Există mai multe tipuri de ecografii abdominale, în funcție de zona sau organele care trebuie vizualizate:

• Ecografie abdominală completă – permite evaluarea întregului abdomen, inclusiv ficatul, rinichii, pancreasul, vezica biliară si celelalte organe. 
• Ecografie abdominală superioară – se concentrează pe organele de la nivelul abdomenului superior, precum ficatul, pancreasul și splina. 
• Ecografie abdominală inferioară – utilizată pentru a investiga organele din porțiunea inferioară a abdomenului, incluzând rinichii, vezica urinară și organele pelvine la femei.

Cu ajutorul unei ecografii abdominale pot fi vizualizate și analizate organe precum:

• Ficatul
• Vezica biliară 
• Rinichii
• Splina
• Pancreasul
• Vezica urinară 
• Vasele de sânge abdominale 

În clinica noastră poți beneficia de servicii de medicină internă, care includ ecografie abdominală și pelvis. Vei efectua această investigație în cadrul unui consult efectuat de un medic specializat și în imagistică medicală care te va ghida pe tot parcursul procedurii. 

 

Pregătirea pentru ecografia abdominală

Sursă foto: freepik.com

Dacă îți dorești să obții cele mai precise rezultate, este esențial să efectuezi pregătirea înainte de ecografie întocmai cum ți-a recomandat medicul tău. Această pregătire poate implica respectarea unor reguli alimentare, de hidratare și legate de medicația personală.

• Alimentație

De obicei, este recomandat să nu mănânci cu aproximativ 6 ore înainte de investigație, deoarece alimentele pot produce gaze intestinale care vor afecta claritatea imaginilor. Dacă respecți această regulă, medicul va putea vizualiza într-o modalitate optimă organele abdominale, în special ficatul și vezica biliară. 

• Hidratare 

În funcție de zona care urmează a fi examinată, medicul îți poate solicita să consumi apă fix înaintea efectuării investigației pentru a umple vezica urinară, ceea ce va facilita vizualizarea anumitor structuri. Este recomandat să eviți însă băuturile carbogazoase, deoarece acestea pot produce disconfort și gaze intestinale. 

• Medicație 

Ca regulă generală, este important să informezi întotdeauna medicul curant despre medicația pe care o iei acasă. In general, tratamentul medicamentos pe care îl folosești de obicei poate fi continuat, însă există și medicamente care pot afecta precizia unei ecografii și pentru care medicul îți poate recomanda o oprire temporară înaintea investigației. 

 

Cum se desfășoară procedura?

Sursă foto: freepik.com

Ecografia abdominală este o procedură simplă, nedureroasă, care se desfășoară pe o durată medie de 15-30 de minute. Medicul va începe cu poziționarea ta și vei fi rugat să te așezi pe spate pe masa de examinare. În unele cazuri, ar putea fi necesar să schimbi poziția, să te întorci pe o parte sau alta sau să inspiri adânc pentru a permite o vizualizare mai clară a anumitor organe. 

După poziționare, medicul va aplica un gel pe piele în zona care urmează a fi examinată. Acesta ajută la conducerea undelor sonore și la eliminarea bulelor de aer care ar putea distorsiona imaginile. 

Ulterior, va folosi un dispozitiv numit transductor, care emite unde sonore și colectează semnalele reflectate. Acesta este aparatul pe care îl va mișca de-a lungul abdomenului pentru a obține imagini din unghiuri diferite, pe care le analizează pe monitor în timp real. Vei fi ghidat pe tot parcursul examinării pentru a putea obține cele mai precise imagini.

 

Afecțiuni detectabile prin ecografie abdominală

Sursă foto: freepik.com

Ecografia abdominală poate ajuta la diagnosticarea unei game largi de afecțiuni și anomalii, printre care se numără și următoarele:

• Boli hepatice – ecografia poate evidenția un ficat de dimensiuni mărite, prezența nodulilor sau a formațiunilor tumorale, precum și acumularea de lichid (ascită).
• Afecțiuni ale vezicii biliare – această investigație este utilă și pentru depistarea calculilor biliari, a inflamației sau a anomaliilor de structură. 
• Boli renale – ecografia abdominală poate decela rinichi măriți, chisturi, tumori sau diverse blocaje de tract urinar. 

Avantajele și limitările ecografiei abdominale

Sursă foto: freepik.com

Ca orice altă procedură medicală, și ecografia abdominală prezintă avantajele și limitările sale. Iată câteva din cele mai apreciate beneficii pe care le prezintă:

• Este o procedură neinvazivă și nedureroasă – nu implică tăieturi, incizii, manevre cu risc de sângerare
• Nu implică radiații – ecografia utilizează unde sonore de frecvență înaltă, deci nu te poți iradia în timpul acestei proceduri. 
• Este o investigație rapidă și accesibilă – are o durată scurtă și este disponibilă în multe clinici medicale. 

Singurele dezavantaje pe care le prezintă această investigație le reprezintă limitările cauzate de prezența gazelor intestinale care pot obstrucționa vizibilitatea anumitor organe și faptul că, desigur, nu poate detecta orice afecțiune. Spre exemplu, leziunile de dimensiuni foarte reduse, afecțiunile vasculare pot necesita metode de imagistică suplimentare. 

 

Întrebări frecvente despre ecografia abdominală

Sursă foto: freepik.com

• Care este durata procedurii?

O ecografie abdominală durează în medie între 15 și 30 de minute, în funcție de complexitatea investigației și de organele analizate. 

• Care sunt contraindicațiile ecografiei abdominale?

Această investigație nu prezintă contraindicații majore și este sigură pentru majoritatea pacienților, inclusiv pentru femeile însărcinate și pentru copii.

• Cum se interpretează rezultatele ecografiei?

Medicul care efectuează ecografia este specializat și în imagistică medicală. Acesta va analiza în timp real imaginile de pe monitor, îți va comunica verbal opinia sa medicală și va scrie rezultatele interpretării sale în documentele pe care le vei primi la finalul consultației. De asemenea, poate sugera investigații suplimentare sau un tratament adecvat în funcție de constatările din timpul ecografiei. 

 

Ecografia abdominală este o metodă esențială pentru evaluarea sănătății organelor interne, oferind o imagine clară a posibilelor afecțiuni. O pregătire corespunzătoare și colaborarea cu medicul care efectuează investigația asigură obținerea unor rezultate precise. Dacă ai nelămuriri privind procedura sau pregătirea necesară, nu ezita să ne contactezi pentru explicații suplimentare!

Pneumonia este o afecțiune serioasă care necesită atenție și tratament adecvat pentru a evita complicațiile și pentru a sprijini o recuperare rapidă. Fie că te confrunți cu febră, tuse, dificultăți de respirație sau durere toracică, este crucial să ai acces la o evaluare corectă și un plan de tratament personalizat. 

La Clinica Profilaxia, ne asigurăm că fiecare pacient primește îngrijirea de care are nevoie, folosind echipamente moderne și metode avansate pentru diagnostic și monitorizare. Echipa noastră de specialiști este dedicată nu doar identificării cauzelor și simptomelor, ci și oferirii unui sprijin continuu pentru o recuperare completă și sigură.

Ce este pneumonia?

Pneumonia este mai mult decât o simplă infecție respiratorie – este o afecțiune serioasă care afectează plămânii și îți poate influența întreaga stare de sănătate. Această boală apare atunci când infecția ajunge la nivelul alveolelor pulmonare, determinând acumularea de lichid și inflamarea acestora, ceea ce face respirația dificilă și oboseala extremă. 

Fie că e cauzată de bacterii, viruși sau fungi, pneumonia necesită o atenție deosebită pentru a preveni agravarea simptomelor.

Există mai multe tipuri de pneumonie, fiecare cu caracteristici specifice și moduri diferite de abordare. De la pneumonia bacteriană, care poate avea debut brusc și sever, la pneumonia virală, ce afectează frecvent copiii și persoanele în vârstă, sau chiar pneumonia fungică, rară dar complexă, fiecare formă necesită o strategie personalizată de tratament. 

La Clinica Profilaxia, echipa noastră de specialiști îți oferă sprijinul necesar pentru a înțelege ce este pneumonia, tipul de pneumonie cu care te confrunți și îți creează un plan de tratament adecvat, bazat pe o analiză detaliată a stării tale de sănătate.

Descoperă cum poți preveni și trata această afecțiune pentru a-ți proteja sănătatea pe termen lung!

Simptomele pneumoniei

Pneumonia poate debuta cu simptome subtile, dar ele capătă rapid intensitate și pot deveni copleșitoare. Recunoașterea din timp a semnelor te ajută să iei măsurile necesare pentru a evita complicațiile. Iată câteva dintre simptomele de care să fii atent:

• Febră ridicată și frisoane – un semn clar că organismul tău luptă cu o infecție serioasă.
• Tuse persistentă – de obicei, tusea este însoțită de flegmă, iar în cazuri severe poate avea și urme de sânge.
• Dureri în piept – durerea poate apărea la respirație profundă sau tuse și poate fi ascuțită, făcând respirația dificilă.
• Oboseală extremă – te poți simți epuizat chiar și după activități minore, semn că plămânii nu reușesc să oxigeneze corespunzător organismul.
• Dificultăți de respirație – respirația devine rapidă și greoaie, un simptom ce nu trebuie ignorat.

Când să cauți ajutor medical?

• Dacă simptomele nu cedează sau se agravează după câteva zile.
• Dacă observi dificultăți de respirație sau dureri în piept ce nu dispar.
• Dacă ai febră ridicată, frisoane și te simți epuizat.

La Clinica Profilaxia, suntem aici să îți oferim o evaluare completă și un plan de tratament personalizat. Echipa noastră de medici pneumologi este pregătită să îți ofere îngrijirea de care ai nevoie pentru o recuperare completă și în siguranță. 

Nu aștepta ca simptomele să se agraveze – sănătatea plămânilor tăi merită atenție de specialitate!

Tratamentul pneumoniei

Tratamentul pneumoniei este esențial pentru o recuperare rapidă și completă. Cu opțiunile corecte de tratament, poți reduce durata simptomelor și preveni complicațiile. La Clinica Profilaxia, îți punem la dispoziție soluții de tratament personalizate, adaptate tipului și severității pneumoniei tale, astfel încât să beneficiezi de o îngrijire completă și eficientă.

• Medicamente antibiotice sau antivirale 

Dacă pneumonia este cauzată de bacterii, antibioticele sunt prima linie de tratament. În cazul infecțiilor virale, medicamentele antivirale sunt utilizate pentru a combate virusul și a ușura simptomele.

• Medicamente antiinflamatoare și pentru reducerea febrei 

Acestea ajută la ameliorarea durerii și febrei, făcându-te să te simți mai confortabil și să te recuperezi mai ușor.

• Suport respirator și hidratare 

În cazurile mai severe, poate fi necesar un suport respirator pentru a-ți asigura oxigenarea corespunzătoare. Hidratarea este de asemenea esențială pentru a sprijini funcționarea plămânilor și a ajuta corpul să elimine infecția.

În cât timp se vindecă pneumonia?

Durata de vindecare poate varia în funcție de tipul de pneumonie și de starea ta generală de sănătate. În general:

• Pentru formele ușoare, recuperarea poate dura între 1-2 săptămâni.
• În cazurile mai severe, poate fi nevoie de 3-4 săptămâni pentru o recuperare completă.
• Persoanele cu alte probleme de sănătate pot avea un timp de vindecare mai îndelungat și necesită monitorizare atentă.

La Clinica Profilaxia, suntem alături de tine pe toată durata procesului de recuperare. Echipa noastră de specialiști te va ghida pas cu pas, ajustând tratamentul după evoluția stării tale, astfel încât să revii la o stare de sănătate optimă cât mai rapid. 

Nu lăsa pneumonia să îți afecteze viața – vino la Profilaxia pentru un tratament complet și eficient!

Este pneumonia contagioasă?

Pneumonia este contagioasă, iar înțelegerea modului de transmitere este esențială pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur. Această infecție se poate răspândi prin aer atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, eliberând în aer picături mici ce conțin virusuri sau bacterii. Acestea pot fi inhalate de alte persoane sau pot ajunge pe suprafețe pe care le atingem, crescând riscul de transmitere.

Cum se transmite pneumonia?

• Prin picături de salivă – atunci când cineva infectat tușește, strănută sau chiar vorbește, eliberează mici particule ce pot fi inhalate de cei din jur.

• Prin contact direct sau atingeri – virusurile și bacteriile pot supraviețui pe obiecte și suprafețe, așa că simpla atingere a unei mâini infectate sau a unui obiect contaminat poate duce la îmbolnăvire.

Măsuri de prevenire și control

Protecția este cheia pentru a evita riscul de infectare, iar măsurile preventive sunt simple și eficiente:

• Spală-te frecvent pe mâini – igiena mâinilor este una dintre cele mai simple metode de prevenire.
• Evită contactul cu persoanele bolnave – dacă cineva din jurul tău are simptome de pneumonie, încearcă să limitezi contactul cu acea persoană.
• Folosește o mască în locuri aglomerate – măștile oferă o protecție eficientă împotriva particulelor ce pot purta virusuri sau bacterii.
• Întărește-ți sistemul imunitar – o alimentație echilibrată, odihna adecvată și evitarea stresului ajută organismul să lupte mai eficient împotriva infecțiilor.

La Clinica Profilaxia, îți oferim toate informațiile și resursele de care ai nevoie pentru a te proteja de pneumonia contagioasă. Echipa noastră de specialiști te poate ghida în implementarea măsurilor de prevenție și îți oferă sprijin complet în cazul oricăror îngrijorări legate de sănătatea respiratorie. 

Prevenția este primul pas către o sănătate optimă – alege Profilaxia pentru grijă și siguranță completă!

Cauzele pneumoniei

Pneumonia poate fi declanșată de o varietate de agenți infecțioși, iar înțelegerea cauzelor sale te ajută să te protejezi și să acționezi rapid atunci când este nevoie. De la bacterii și virusuri până la fungi, fiecare tip de agent patogen aduce particularități în simptome și tratament. La Clinica Profilaxia, suntem aici pentru a te ajuta să identifici principalele cauze ale pneumoniei și să primești îngrijirea potrivită pentru o recuperare completă.

Factori de risc și condiții favorizante

Anumite persoane au un risc mai mare de a dezvolta pneumonie. Factorii care pot favoriza apariția acestei afecțiuni includ:

• Sistem imunitar slăbit – Persoanele în vârstă, copiii mici și cei cu alte afecțiuni cronice sunt mai vulnerabili.
• Expunerea la fum de țigară sau poluare – Acestea slăbesc căile respiratorii și cresc riscul de infecții.
• Afecțiuni respiratorii cronice – Astmul, bronșita cronică sau alte boli pulmonare predispun organismul la pneumonie.
• Igiena deficitară și expunerea în spații aglomerate – Contactul cu persoane infectate poate duce la transmiterea agenților patogeni.

Pneumonia bacteriană vs. virală vs. fungică

Pneumonia bacteriană este de obicei cea mai gravă și necesită tratament cu antibiotice. Bacteriile pot provoca simptome intense, cu febră mare și dificultăți severe de respirație.

Pneumonia virală este frecvent întâlnită, în special la copii și vârstnici, și se tratează diferit față de cea bacteriană, uneori doar cu măsuri de susținere, dar poate deveni gravă în lipsa îngrijirii corespunzătoare.

Pneumonia fungică este mai rară, dar afectează în special persoanele cu sistem imunitar compromis. Aceasta necesită un tratament specific și o monitorizare atentă.

La Clinica Profilaxia, echipa noastră de medici pneumologi este pregătită să identifice tipul de pneumonie cu care te confrunți și să îți recomande cea mai bună opțiune de tratament. Fiecare caz este unic, iar noi ne dedicăm să îți oferim soluții personalizate, sigure și eficiente pentru sănătatea ta respiratorie. 

Nu lăsa pneumonia să îți afecteze viața – vino la Profilaxia pentru o evaluare detaliată și un plan de tratament complet!

Recuperarea după pneumonie

Recuperarea după pneumonie poate dura, însă cu îngrijirea potrivită și sprijinul specialiștilor, poți reveni rapid la starea de bine și la activitățile zilnice. La Clinica Profilaxia, îți suntem alături pentru a te ajuta să te recuperezi în cel mai scurt timp posibil, oferindu-ți sfaturi și monitorizare pe parcursul procesului.

Sfaturi pentru o recuperare rapidă

• Odihnește-te suficient: pneumonia slăbește organismul, așa că este esențial să te odihnești și să eviți efortul fizic intens pentru a-ți permite plămânilor să se vindece.
• Hidratează-te constant: consumul de lichide ajută la subțierea mucusului și susține funcționarea optimă a căilor respiratorii, accelerând recuperarea.
• Urmărește dieta bogată în nutrienți: o alimentație echilibrată, bogată în vitamine și minerale, întărește sistemul imunitar și sprijină regenerarea țesuturilor.
• Respectă tratamentul prescris: asigură-te că urmezi cu rigurozitate recomandările medicului și că iei toate medicamentele necesare pentru a preveni reapariția simptomelor.

La Clinica Profilaxia, monitorizarea atentă a stării tale de sănătate este o prioritate. Medicul tău pneumolog te va evalua periodic pentru a verifica evoluția, ajustând recomandările în funcție de progresul tău. Revenirea la activitățile zilnice trebuie făcută treptat, începând cu sarcinile ușoare și evitând expunerea la factori de risc, cum ar fi frigul sau mediile aglomerate.

Împreună, ne asigurăm că recuperarea ta este completă, sigură și confortabilă. La Clinica Profilaxia, te așteptăm cu soluții personalizate și suport continuu pentru a te bucura din nou de sănătate și energie maximă!

Prevenirea pneumoniei

Prevenirea pneumoniei este mai ușoară decât ai putea crede și, cu câteva măsuri simple, poți reduce semnificativ riscul de a te îmbolnăvi. La Clinica Profilaxia, punem un accent deosebit pe educația preventivă, pentru ca tu să te bucuri de o viață sănătoasă, fără griji legate de afecțiunile respiratorii.

Vaccinarea și alte metode eficiente de prevenție

Vaccinarea reprezintă unul dintre cei mai eficienți pași pentru prevenirea pneumoniei, în special pentru persoanele mai vulnerabile, precum copiii, vârstnicii și cei cu alte afecțiuni cronice. Vaccinul pneumococic și cel antigripal reduc semnificativ riscul de a contracta pneumonia, deoarece întăresc sistemul imunitar împotriva bacteriilor și virusurilor care provoacă această boală.

Alte măsuri eficiente includ:

• Evitarea expunerii la fumat și poluare – Acestea afectează căile respiratorii și cresc susceptibilitatea la infecții.
• Evitarea contactului cu persoanele bolnave – Este esențial să te protejezi în spațiile aglomerate și să folosești mască, mai ales în perioadele cu infecții respiratorii ridicate.

Rolul igienei și alimentației în prevenție

Igiena și alimentația corectă sunt aliați puternici în prevenirea pneumoniei:

• Spală-te pe mâini frecvent – Acest gest simplu elimină bacteriile și virusurile ce pot cauza infecții.
• Alimentația echilibrată – O dietă bogată în vitamine și minerale, în special vitamina C și zinc, întărește sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor.
• Odihnește-te suficient – Un corp odihnit are mai multe șanse să respingă infecțiile și să se protejeze în mod natural.

Nu lăsa sănătatea plămânilor tăi la voia întâmplării! Programează-ți o consultație la Clinica Profilaxia și descoperă soluțiile noastre personalizate pentru prevenție, diagnostic și tratament. Suntem aici să te ajutăm să respiri ușor și să te bucuri de o viață fără griji. Contactează-ne astăzi și fă primul pas către o sănătate optimă!

Partenerul de viață îți reproșează că sforăi? Dimineața te trezești obosit, iar peste zi te ia somnul? S-ar putea să suferi de sindrom de apnee în somn! Citește în continuare și află mai multe despre această afecțiune și la ce opțiuni de tratament poți apela. 

Ce este apneea în somn?

Sursă foto: freepik

Apneea în somn este o afecțiune care constă în oprirea și repornirea respirației în timpul somnului, fapt ce duce la treziri repetate și consecințe serioase asupra stării generale de sănătate. 

Apneea în somn poate fi de mai multe tipuri:

• Obstructivă – Apare cel mai frecvent și se produce atunci când căile aeriene superioare sunt blocate de multe ori în timp ce dormi, reducând sau oprind complet fluxul de aer. Poate fi determinată de orice factor care duce la îngustarea tractului respirator, de exemplu obezitatea, amigdalele mărite sau modificările hormonale. 
• Centrală – Apare atunci când creierul nu trimite semnalele necesare pentru a determina reflexul de a respira. Poate fi declanșată de diverse afecțiuni medicale care influențează modul în care creierul reglează funcționarea căilor respiratorii și a mușchilor toracici, de exemplu, insuficiența cardiacă, boala Parkinson sau accidentele vasculare cerebrale.
• Complexă ( Apneea centrală în somn apărută în urma tratamentului) – Inițial, simptomele sunt caracteristice apneei obstructive, dar odată ce se începe tratamentul, respirația devine neregulată, iar pauzele respiratorii sunt cauzate de o lipsă de impulsuri nervoase care controlează mușchii respiratori, caracteristic apneei centrale. Această situație este frecvent întâlnită la persoanele care urmează terapie cu presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii (CPAP) sau alte forme de tratament pentru apneea obstructivă.

Trezirile repetate din timpul nopții împiedică intrarea în fazele profunde ale somnului, ceea ce duce la odihnă insuficientă, oboseală excesivă în timpul zilei, reducând productivitatea la locul de muncă sau la școală și afectând capacitatea de concentrare. 

Vei deveni iritabil, vei prezenta schimbări dispoziționale sau semne de depresie. De asemenea, există un risc crescut de accidente la locul de muncă sau în trafic din cauza somnolenței și a scăderii vigilenței.

Pe termen lung, apneea în somn este asociată cu probleme grave de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială, boli cardiace, accidente vasculare cerebrale și diabet de tip 2. 

Astfel, dacă te confrunți cu apnee în somn, sănătatea și calitatea vieții tale pot fi afectate semnificativ.

Simptome ale apneei în somn

Sursă foto: freepik

Atunci când suferi de apnee în somn vei prezenta anumite simptome. Iată care sunt cele mai frecvente dintre acestea:

 Simptome nocturne

• Sforăit puternic
• Episoade în care încetezi să respirați în timpul somnului 
• Dispnee nocturnă
• Treziri repetate pe timpul nopții
• Insomnie
• Tipare neobișnuite de respirație
• Transpirații nocturne sau senzația de somn agitat

Simptome diurne

• Dureri de cap, în special de dimineața
• Gură uscată sau dureri în gât la trezire
• Somnolență excesivă în timpul zilei (hipersomnie)
• Dificultăți de concentrare
• Iritabilitate
• Schimbări ale dispoziției
• Senzație de oboseală sau epuizare
• Disfuncție sexuală

Este important să consulți un medic dacă ai depistat mai multe dintre aceste simptome, iar ele îți afectează viața sau relația cu partenerul. Mergi la medic și discută cu acesta despre semnele pe care le ai și care sunt opțiunile terapeutice.

Programează-te acum la un consult ORL la clinica noastră și află cum să gestionezi apneea în somn!

Factori de risc pentru apneea în somn

Sursă foto: freepik

Nu toate persoanele vor dezvolta apnee în somn, dar există anumiți factori de risc care pot să influențeze apariția bolii. Acești pot fi de mai multe tipuri, cei mai incriminați în etiologia acestei afecțiuni fiind: 

• Factorii fiziologici

• Vârsta peste 40 de ani
• Genul masculin
• Obezitatea 
• Structura anatomică (un maxilar mic, amigdale mari sau o limbă voluminoasă)
• Istoric familial de apnee în somn

• Stilul de viață

• Dieta nesănătoasă (consumul excesiv de alimente bogate în grăsimi și zahăr)
• Lipsa activității fizice 
• Consumul excesiv de alcool
• Fumatul 
• Utilizarea de medicamente sedative sau hipnotice 

• Condiții medicale asociate

• Hipertensiunea arterială
• Diabetul de tip 2 
• Insuficiența cardiacă 
• Sindromul ovarului polichistic
• Tulburările tiroidiene

Diagnosticarea apneei în somn

Sursă foto: freepik

Pentru a afla cu certitudine dacă suferi de apnee în somn va trebui să mergi la medic pentru mai multe investigații.

Inițial ți se va face un examen clinic detaliat, care include colectarea istoricului personal și familial, precum și o evaluare a simptomelor cu care te confrunți. Medicul îți va adresa întrebări despre oboseala diurnă, sforăit, pauze în respirație observate în timpul somnului și dificultatea de concentrare sau iritabilitatea din timpul zilei. 

De asemenea, examenul fizic poate include măsurători ale greutății, circumferinței gâtului, tensiunii arteriale, și evaluarea altor afecțiuni medicale asociate, cum ar fi hipertensiunea sau diabetul sau tratamentului pentru acestea.

Pentru a confirma diagnosticul, se recomandă o poligrafie cardio-respiratorie, care este un test mai simplu, efectuat de obicei la domiciliu. Acesta monitorizează ritmul cardiac, fluxul de aer nazal și nivelul de oxigen din sânge în timpul somnului. 

Poligrafia este utilă în diagnosticarea formelor moderate sau severe de apnee obstructivă în somn și oferă medicului o imagine de ansamblu asupra problemelor respiratorii din timpul nopții. Totuși, acest test nu este la fel de precis ca alte metode de diagnostic.

Pentru un diagnostic de certitudine, medicul poate solicita o polisomnografie, considerată standardul de aur în evaluarea tulburărilor de somn. 

Polisomnografia se efectuează într-un laborator specializat și implică monitorizarea pe parcursul întregii nopți a unor parametri mai complecși, precum activitatea cerebrală (EEG), mișcările ochilor, tonusul muscular (EMG), ritmul cardiac, respirația și nivelul de oxigen din sânge. Astfel, se obțin date despre modul în care treci prin diferitele faze ale somnului și despre frecvența și durata episoadelor de apnee sau hipopnee (respirație superficială). 

În unele cazuri, polisomnografia poate fi combinată cu un test de adaptare la dispozitivele cu presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii (PAP), care sunt utilizate în tratarea apneei obstructive.

Se formulează diagnosticul de apnee dacă în timpul studiului somnului sunt înregistrate cel puțin 5 evenimente de respirație pe ora de somn. Severitatea apneei în somn este determinată în primul rând de numărul mediu de evenimente respiratorii pe oră.

Tratamentul CPAP

Sursă foto: freepik

CPAP (presiune pozitivă continuă a căilor respiratorii) este un aparat care utilizează o presiune ușoară a aerului pentru a menține deschise căile respiratorii în timp ce dormi.

Un aparat CPAP preia aerul din cameră, apoi îl filtrează și îl presurizează înainte de a-l livra printr-un tub și în mască. Fluxul continuu de aer îți împiedică limba și palatul moale să se deplaseze prea departe spre căile respiratorii. 

Principalul beneficiu al utilizării unui aparat CPAP este reducerea întreruperilor respiratorii atunci când dormi, astfel respirația ta este stabilizată și calitatea somnului îmbunătățită.

Iar beneficiile pe termen lung ale utilizării consecvente a aparatului CPAP pot include îmbunătățirea tensiunii arteriale, reducerea riscului de evenimente cardiovasculare și îmbunătățirea funcției cognitive. 

Pentru ca tratamentul apneei în somn să funcționeze, trebuie să utilizezi aparatul CPAP de fiecare dată când dormi, inclusiv în timpul deplasărilor sau călătoriilor. Acest lucru poate fi dificil și incomod. 

Dacă suferi de apnee în somn și vrei să afli dacă CPAP-ul este o modalitate de tratament potrivită pentru tine, programează-te la un consult ORL la clinica Profilaxia!

Alte opțiuni de tratament

Sursă foto: freepik

Pe lângă tratamentul cu CPAP mai există și alte opțiuni terapeutice pe care le poți încerca. Dintre acestea cele mai frecvent recomandate sunt dispozitivele orale, intervențiile chirurgicale și terapiile alternative.

 Dispozitive orale

Apneea obstructivă apare atunci când țesuturile moi, în special din jurul gurii și maxilarului, presează în jos pe trahee. Gutierele sau dispozitivele de reținere a limbii pot ajuta la menținerea maxilarului și a limbii într-o poziție corespunzătoare, limitând presiunea exercitată asupra traheei. Dispozitivele orale sunt în general mai bine tolerate și mai ușor de utilizat.

Intervenții chirurgicale

Atunci când terapiile conservatoare nu sunt tolerate sau nu funcționează se poate opta pentru o intervenție chirurgicală care să amelioreze apneea în somn. Printre intervențiile chirurgicale utilizate se numără:

– Somnoplastie – Această procedură folosește radiofrecvența pentru a reduce țesutul moale din jurul părților superioare ale traheei.

– Amigdalectomie / adenoidectomie – Se utilizează, în special, la copii. Îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor sau polipilor mărește deschiderea unde se conectează gura, gâtul și căile nazale, facilitând trecerea aerului. 

– Uvulopalatofaringoplastia – Această procedură constă în îndepărtarea uvulei și a țesuturile moi din palatul moale și din faringe, astfel rezultă o deschidere mai mare și aerul trece mai ușor. 

– Chirurgie nazală, cum ar fi septoplastia prin care se îndepărtează țesutul moale din nas, facilitând circulația aerului prin nas și căile nazale.

Terapii alternative

Pe lângă opțiunile terapeutice menționate anterior, poți încerca și terapii alternative pentru apneea în somn, cum ar fi:

– Terapia pozițională care implică utilizarea unor dispozitive speciale care să te ajute să dormi într-o parte, reducând astfel frecvența episoadelor de apnee.

– Terapia cu exerciții pentru mușchii gâtului și ai limbii care ajută la menținerea căilor respiratorii deschise prin reducerea colapsului mușchilor în timpul somnului.

Modificări ale stilului de viață

Sursă foto: freepik

Atunci când ești diagnosticat cu apnee în somn, trebuie să iei în considerare și anumite modificări ale stilului de viață pentru a reduce simptomatologia. Specialiști noștri îți oferă câteva sfaturi cu privire la schimbările pe care ar trebui să le faci:

• Dacă ești supraponderal, încearcă să slăbești
• Fă activitate fizică în mod regulat 
• Ajustează pozițiile în care dormi, evită să dormi pe spate pentru că acest obicei favorizează apneea
• Renunță la alcool și tutun
• Utilizează cu precauție și doar la recomandarea medicului anumite medicamente, precum sedativele sau somniferele
• Respectă un program de somn
• Evită mesele bogate înainte de culcare și hidratează-te bine pe parcursul zilei
• Învață să te relaxezi și să gestionezi stresul

Apneea în somn poate fi o afecțiune cu un impact semnificativ asupra sănătății tale, de aceea este important să o gestionezi corespunzător! Asigură-te că un medic ORL te va ghida, cere ajutorul specialiștilor de la clinica Profilaxia! Programează-te acum!

Cearcănele sunt una dintre cele mai comune preocupări legate de aspectul fizic și afectează atât femeile, cât și bărbații. Acestea pot face ca fața să pară obosită și lipsită de vitalitate, chiar și atunci când te simți odihnit. Înțelegerea cauzelor și adoptarea unor metode eficiente de tratament te vor ajuta să scapi de cearcăne și chiar să previi apariția acestora. Citește în continuare și află cum să scapi de cearcăne cu ajutorul celor mai simple și eficiente metode. 

De ce apar cearcănele?

Sursă foto:freepik.com

Cearcănele apar din mai multe motive, printre care se numără:

• Genetica: Dacă persoanele din familia ta au cearcăne, este posibil să le moștenești și tu.
• Lipsa de somn: Somnul insuficient va face pielea să pară mai palidă, iar astfel cearcănele vor fi mai vizibile.
• Deshidratarea: Lipsa unei hidratări corespunzătoare va afecta aspectul pielii tale.
• Alimentația: O dietă săracă în nutrienți poate contribui la apariția cearcănelor.
• Stresul și oboseala: Pot agrava aspectul cearcănelor.
• Procesul de îmbătrânire: Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea își pierde din elasticitate, iar cearcănele devin mai vizibile. 

Cum să scapi de cearcăne: Metode eficiente și testate care aduc rezultate

Sursă foto: freepik.com

Există mai multe metode disponibile la momentul actual pentru a reduce aspectul cearcănelor. Acestea variază de la modificări ale stilului de viață până la proceduri non-invazive și intervenții mai invazive în cabinetul medicului dermatolog sau estetician. Iată o listă cu cele mai eficiente  trucuri pentru a scăpa de cearcăne:

• Odihnă de calitate: Asigură-te că dormi între 7 și 9 ore în fiecare noapte și menține un program de somn regulat. 
• Hidratează-te: Bea cel puțin 2L de apă pe zi, evită alcoolul și cofeina în exces. 
• Ai grijă la alimentație: Consumă alimente bogate în vitamina C (citrice, ardei gras), vitamina E (semințe, nuci) și fier (carne roșie, spanac).
• Îngrijește zona ochilor: Folosește în mod regulat creme pentru ochi cu ingrediente active precum retinol, vitamina C, acid hialuronic, peptide și aplică comprese reci pentru diminuarea inflamației.
• Folosește protecție solară: Aplică zilnic cremă cu factor de protecție solară și poartă ochelari de soare pentru a proteja zona ochilor
• Tratează cearcănele cu acid hialuronic: Implică injectarea unui gel pe bază de acid hialuronic în zona de sub ochi pentru a reduce aspectul cearcănelor și a adăuga volum pielii subțiri și deteriorate. Procedura este una rapidă,  rezultatele sunt vizibile imediat,  iar recuperarea are o durată minimă, de doar câteva zile. 
• Terapii cu laser: Utilizarea laserului stimulează producția de colagen și reduce hiperpigmentarea, îmbunătățind textura pielii. 
• Microneedling: Folosirea unui dispozitiv cu ace fine pentru a stimula regenerarea pielii și producția de colagen. 
• Peeling chimic: Aplicarea unui acid pentru a exfolia stratul superior al pielii și a stimula regenerarea. 
• Fillere cu colagen: Injectarea de colagen pentru a adăuga volum și a reduce liniile fine. 
• Autotransplant de grăsime (Lipofilling): Transferul de grăsime dintr-o altă zonă a corpului în zona de sub ochi. 
• Radiofrecvență: Utilizarea energiei de radiofrecvență pentru a încălzi stratul dermic și a stimula producția de colagen. 

Dacă vrei să afli cum să scapi de cearcăne în mod sigur și eficient, consultarea cu un medic dermatolog sau chirurg plastician este esențială pentru a determina care tratament este cel mai potrivit pentru tipul tău de piele. 

Este posibil să scapi de cearcăne fără a recurge la tratamente injectabile?

Sursă foto: freepik.com

Da, există și metode naturale și modificări ale stilului tău de viață pe care le poți adopta pentru a reduce apariția cearcănelor fără a recurge la tratamente injectabile. Printre acestea se numără:

• Masajul facial: masarea ușoară a zonei de sub ochi poate îmbunătăți circulația sângelui și poate reduce acumularea de lichide
• Compresele reci: astfel de comprese sau chiar pliculețe de ceai rece, linguri răcite și felii de castravete pot fi aplicate pe zona ochilor pentru reducerea inflamației și calmarea pielii
• Hidratarea locală:  folosește creme hidratante concepute în mod special pentru zona ochilor, care să conțina ingrediente naturale precum aloe vera sau extract de ceai verde. 

Alte trucuri care te vor ajuta să scapi de cearcăne

Sursă foto: freepik.com

• Machiaj corector: folosește un corector de calitate pentru a ascunde cearcănele și alege nuanțe ușor mai deschise decât tonul pielii tale pentru a obține un efect de iluminare. 
• Poziția de somn: încearcă să dormi pe spate pentru a preveni acumularea lichidelor în zona de sub ochi.
• Odihnă și relaxare: adoptă tehnici de relaxare, precum meditație sau yoga pentru a reduce stresul și oboseala din viața ta. 

Sfaturi pentru a preveni apariția cearcănelor

Sursă foto: freepik.com

Prevenția este la fel de, sau chiar mai importantă decât tratarea. Încearcă următoarele sfaturi pentru a preveni apariția cearcănelor:

• Menține un stil de viață sănătos: Odihnă adecvată, hidratare corectă și o dietă cât mai echilibrată.
• Folosește protecție împotriva razelor UV: Cremele cu protecția solară și ochelarii de soare vor proteja pielea sensibilă din jurul ochilor.
• Evită fumatul: Fumatul deteriorează aspectul pielii și contribuie la apariția cearcănelor. 
• Consultă un specialist: dacă cearcănele persistă, poți consulta un medic dermatolog pentru a obține sfaturi și tratamente personalizate. 

Implementând aceste sfaturi și metode, poți preveni și reduce semnificativ apariția cearcănelor pentru a te bucura de un ten mai odihnit și luminos.

Ce este migrena?

Migrena este o durere cu caracter pulsatil la nivelul capului, care poate dura de la ore la zile întregi. De obicei, durerea se resimte numai pe o parte. În plus, disconfortul este însoțit și de alte simptome precum:

• greață;
• vărsături;
• fotosensibilitate sau sensibilitate la zgomote.

Migrena se confundă de cele mai multe ori cu cefaleea, dar nu este același lucru, pentru că migrena nu este o simplă durere de cap. Este un disconfort însoțit și de alte manifestări neplăcute. În plus, migrena poate avea cauze mai grave decât pare la prima vedere.

Tipuri de migrene

Există mai multe tipuri de migrene. Cele mai frecvente categorii de migrene sunt:

• Migrenă cu aură (migrenă clasică)
• Migrenă fără aură (migrenă comună)

Alte tipuri de migrene includ:

• Migrena adolescentului (migrenă abdominală)
• Migrenă cronică
• Migrena hemiplegică
• Migrena menstruala
• Migrenă fără dureri de cap, silențioasă (migrenă acefalgică)
• Migrenă retiniană (migrenă oftalmică)
• Status migrenos

Care sunt simptomele migrenei?

Există patru faze sau etape ale migrenei:

• Prodrom: prima fază începe cu până la 24 de ore înainte de apariția durerii de cap.
• Aura: O aura este un grup de simptome senzoriale, motorii și/sau de vorbire care acționează ca un semn de avertizare al unei migrene. Faza aurei poate dura între 5 și 60 de minute. S-ar putea să experimentați atât aura, cât și durerea de cap în același timp.
• Cefalee: o migrenă durează între patru ore și 72 de ore.
• Postdrom: durează de obicei câteva ore până la 48 de ore iar pacientul experimentează confuzie, amețeală, slăbiciune, sensibilități la lumină și zgomote. 

Poate dura aproximativ opt până la 72 de ore pentru a parcurge cele patru etape.

Simptomele migrenei variază în funcție de stadiu. Fiecare migrenă este diferită și nu veți avea neapărat simptome în toate cele patru etape ale fiecărei migrene.

Simptomele prodromului

• Schimbări de dispoziție
• Dificultate de concentrare
• Probleme cu somnul
• Oboseala
• Greaţă
• Foame și sete
• Urinare frecventa

Simptomele aurei

• Slăbiciune musculara
• Dificultăți de vedere
• Zgomote la nivelul urechilor (tinitus).
• Senzație de amorțeală la nivelul feței sau a membrelor
• Dificultăți de concentrare
• Vertij

Durerea de cap devine treptat mai intensă. Poate afecta o parte a capului sau ambele părți. Poate fi însoțită de alte simptome precum:

• Greață și vărsături
• Sensibilitate la lumină, sunet și miros

Simptomele postdromului

• Oboseală
• Sensibilitate la lumină și sunet
• Dificultate de concentrare
• Greaţă
• Ameţeală

Ce cauzează o migrenă?

Cercetătorii nu sunt siguri de cauza exactă a migrenelor, dar studiile arată că factorul genetic joacă un rol important în declanșarea migrenelor.

În momentul apariției durerilor de cap, nervi specifici trimit semnale de durere către creier. Acest lucru eliberează substanțe inflamatorii în nervii și vasele de sânge de la nivelul capului.

Ce declanșează o migrenă?

Unii dintre cei mai frecvenți factori declanșatori ai migrenei includ:

• Stres
• Modificări hormonale
• Anumite medicamente
• Modificări la nivelul somnului
• Schimbări meteorologice
• Activitate fizică intensă
• Substanțe care creează dependență precum cofeina sau tutunul
• Dietă: unele alimente care pot provoca migrenă, excesul de alcool, săritul peste mese, dietele de tot felul, renunțarea la cafea, deshidratarea, consumul de alimente nesănătoase (alimente care conțin, de exemplu, glutamat monosodic)
• Expunerea la lumini puternice, zgomote puternice sau mirosuri puternice.

Care sunt factorii de risc?

O migrenă poate afecta pe oricine, la orice vârstă, de la copii până la adulți. Femeile sunt mai susceptibile decât bărbații de a experimenta o migrenă.

Alți factori de risc includ:

• Istoric familial de migrene
• Anumite afecțiuni precum depresia, anxietatea, tulburări de somn și epilepsie
• Utilizarea regulată a produselor din tutun

Diagnosticarea migrenei

Medicul își poate da seama dacă pacientul suferă de migrenă dacă este vorba despre:

• o durere care durează între 4-72 de ore. Poate fi tratată inadecvat sau poate să nu fie tratată.
• o durere care nu se ameliorează, sau care trezește pacientul din somn noaptea.
• cefaleea care se agravează, sau care se repetă, la intervale tot mai mici de timp.
• cefaleea care se asociază cu alte manifestări.

Dacă medicul specialist are nevoie de o confirmare pentru a stabili diagnosticul poate apela la alte investigații:

• examinarea neurologică (neurologie);
• examenul de fund de ochi;
• măsurarea tensiunii arteriale;
• imagistica cerebrală (CT, RMN).

Tratamentul migrenei

Nu există un remediu pentru migrene. Dar un medic vă poate ajuta să gestionați simptomele migrenei prin următoarele:

• Medicamente
• Evitarea declanșatorilor migrenei

Există două tipuri de medicamente disponibile cele utilizate pentru a preveni sau pentru a ameliora simptomatologia durerii.

Medicamentele care ajută la ameliorarea durerii includ:

• ibuprofen;
• aspirină;
• paracetamol;
• triptani: pot fi sub formă de comprimate, spray nazal. Aceste medicamente nu sunt recomandate persoanelor cu risc de AVC, sau infarct miocardic acut;
• opioide;
• antiemetice (împotriva manifestărilor de greață și a vărsăturilor): metoclopramid.

Medicamentele care pot preveni apariția migrenelor includ:

• Medicamente anticonvulsivante (acid valproic, topiramat)
• Beta-blocante (atenolol, propranolol, nadolol)
• Blocante ale canalelor de calciu (verapamil)
• Anticorpi monoclonali (erenumab, fremanezumab, galcanezumab)
• Antidepresive triciclice (amitriptilină, nortriptilină, doxepină)
• Inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (venlafaxină, duloxetină)

Fiecare medicament are efecte adverse, mai mult sau mai puțin neplăcute. Medicul este singurul care poate prescrie medicamentul cel mai potrivit pentru starea pacientului.

Cum putem preveni migrena?

 În cazul în care vă confruntați cu migrene, este posibil să nu le puteți preveni complet, dar există măsuri pentru a diminua frecvența și intensitatea acestora.

Determinați factorii declașatori, astfel încât să puteți preveni sau să gestionați apariția migrenelor.

În plus față de evitarea factorilor declanșatori puteți încerca să preveniți durerea sau să găsiți ameliorarea migrenei în următoarele moduri:

• Faceți sport regulat. Exercițiile aerobice precum mersul pe jos, joggingul, alergatul și mersul cu bicicleta sunt asociate cu o scădere a atacurilor de migrenă.
• Mențineți un program regulat. Dacă dormiți, mâncați și faceți exerciții fizice la un program regulat, este posibil să aveți mai puține simptome de migrenă.
• Gestionați-vă stresul.
• Femeile care au tendința de a face migrene în preajma menstruației pot lua medicamente preventive pentru a scădea riscul apariției acestora.
• Încercați dispozitivele de prevenire. Stimularea transcutanată a nervului supraorbital (t-SNS) este un fel de bandă portabilă. Acest dispozitiv trimite impulsuri electrice către nervul trigemen, care este asociat cu migrene. Dispozitivul poate provoca furnicături sau senzație de masaj.
• Utilizați medicamente preventive.

Ce este pancreatita?

Pancreatita este o afecțiune gravă, caracterizată prin inflamarea pancreasului. Ea apare atunci când sucurile şi enzimele digestive atacă pancreasul (organ aflat în partea superioară și central-profundă a abdomenului, care produce enzime digestive (funcție exocrină) și insulină (funcție endocrină).

Pancreatita este o boală care nu se tratează şi nu se vindecă, dar evoluează în timp şi, în cazurile avansate de boală, afectează iremediabil pancreasul, iar organismul pacientului nu va mai putea digera alimentele sau produce hormoni specifici.

Există două tipuri de pancreatită determinate de modul de instalare al bolii:

• acută;
• cronică.

Pancreatita acuta

Pancreatita acută este o afecțiune temporară. Se produce atunci când pancreasul încearcă să se recupereze după o leziune minoră, pe termen scurt. Majoritatea persoanelor cu pancreatită acută se vor recupera complet în câteva zile cu îngrijiri de susținere: odihnă, hidratare și ameliorarea durerii. Cu toate acestea, un caz foarte sever de pancreatită acută poate provoca complicații grave de sănătate, unele dintre ele punând viața în pericol.

Pancreatită cronică

Pancreatita cronică este o afecțiune pe termen lung, progresivă. Nu dispare și se agravează în timp. Pancreatita cronică va provoca în cele din urmă daune de durată pancreasului. Inflamația constantă provoacă cicatrizarea țesuturilor pancreasului (fibroză), ceea ce le împiedică să producă enzime și hormoni.

Care sunt cauzele pancreatitei?

Atunci când enzimele digestive din pancreas sunt eliberate anormal, acestea pot provoca inflamație și deteriorarea pancreasului. În pancreatita acută, această inflamație se declanșează brusc și este adesea reversibilă. În pancreatita cronică, inflamația poate fi continuă, dar poate să nu fie la fel de intensă.

• Principala cauză a pancreatitei în majoritatea părților lumii este boala litiază biliară. Calculii biliari sunt depozite mici, dure, de obicei formate din colesterol sau bilirubină, care se dezvoltă în vezica biliară (organul de sub ficat care eliberează bila în intestinul subțire). Calculii biliari pot bloca canalele care conectează pancreasul de intestinul subțire, iar enzimele pancreatice încep să deterioreze pancreasul în sine. 
• Alcoolul este una dintre cele mai frecvente cauze ale pancreatitei acute.
• O altă cauză relativ comună este hipertrigliceridemia.

Alte cauze mai puțin frecvente ale pancreatitei sunt:

• Efecte secundare ale anumitor medicamente
• Leziuni abdominale, cum ar fi traumatisme
• Hipercalcemie (creșterea calciului în sânge)
• Variație anatomică rară în pancreas
• Tumora pancreatică (aceasta este rară și chiar mai puțin frecventă la persoanele sub 55 de ani)
• Anumite infecții virale, cum ar fi oreion sau pneumonie (acest lucru este foarte rar și de obicei cauzează doar cazuri acute)

Care sunt factorii de risc ai pancreatitei?

Fumatul și consumul excesiv de alcool sunt doi dintre cei mai mari factori de risc pentru pancreatită.

Anumite persoane pot avea, de asemenea, gene specifice care cresc riscul dezvoltării pancreatitei. Incidențe mai mari sunt asociate cu următoarele gene:

• Gena tripsinogenului cationic (PRSS1)
• Gena inhibitorului tripsinei secretorii pancreatice (SPINK1)
• Gena reglatoare a conductanței transmembranare a fibrozei chistice (CFTR)
• Gena chimotripsinogenului (CTRC)
• Gena carboxi peptidazei A1 (CPA1)

Care sunt principalele simptome ale pancreatitei?

Simptomul principal al pancreatitei este durerea abdominală. 

Simptomele pancreatitei acute:

• Durere moderată până la severă, cel mai frecvent este resimțită în capul pieptului, sub stern și adesea iradiază în spate. Se accentuează, de regulă, dacă pacientul se întinde pe spate și după ce mănâncă. 
• Greața și vărsături
• Scăderea poftei de mâncare și scăderea în greutate.
• Steatoree: prezența în scaun a grăsimilor, scaunele devin uleioase.
• Ritmul cardiac accelerat.
• Scăderea tensiunii arteriale.

Simptomele pancreatitei cronice:

Acestea sunt similare cu cele ale formei acute. Dar este posibil să includă și:

• Durere constantă în zona abdominală superioară, care iradiază spre spate. Această durere poate fi invalidantă.
• Diaree și pierdere în greutate, deoarece pancreasul nu eliberează suficiente enzime pentru a descompune alimentele
• Greață și vărsături
• Scaune grase, uleioase, cu miros urat.

Cum se simte durerea din pancreatită?

Durerea abdominală din pancreatită poate fi moderată până la severă și poate radia spre spate. Pancreatita acută tinde să fie mai severă, cu o calitate penetrantă. Abdomenul poate fi sensibil la atingere. În cazul pancreatitei cronice, durerea poate varia în intensitate. Poate să fie intermitentă, dar de-obicei nu dispare complet. Durerea poate fi agravată de: clinostatism, tuse, exercițiu fizic, alimentație dar și ameliorată de: poziție dreaptă, aplecatul înainte, alimentație redusă.

Diagnosticul pancreatitei

Multe afecțiuni medicale diferite care necesită tratamente diferite pot provoca dureri abdominale intense, cum ar fi apendicita, boala vezicii biliare, diverticulita sau chiar ruptura unui vas de sânge foarte mare numit aortă. Este important ca medicul dumneavoastră să excludă aceste alte cauze potentiale, pentru a stabili diagnosticul corect.

Istoricul medical și examenul obiectiv sunt o parte importantă a diagnosticului. De obicei, teste de laborator suplimentare sunt, de asemenea, utilizate pentru a ajuta la diagnosticarea pancreatitei.

Diagnosticul pancreatitei acute

• Amilază pancreatică: Acesta este un indicator puternic al pancreatitei acute dacă este crescută la trei ori nivelul normal (intervalul normal este de 40 până la 140 de unități pe litru (U/L).
• Lipaza pancreatică: Acest test este utilizat în mod similar testului de amilază; pancreatita este indicată dacă este crescută de trei ori nivelul normal (intervalul normal este de la 0 la 160 de unități pe litru (U/L).
• Bilirubina: Este utilizată împreună cu alte teste de sânge pentru a verifica dacă există blocaje în căile biliare.
• radiografie abdominală și pulmonară: semne de obstrucție intestinală (“ansa santinelă”, nivele hidroaerice), atelectazie, infiltrate pulmonare, efuziuni pleurale etc.;
• Ecografie abdominală: pancreas crescut în volum și cu scăderea ecogenității, calculi sau mal în vezica biliară;
• Computer tomograf (CT) abdominal: creștere difuză sau focală a glandei, prezența țesutului necrotic, prezența dilatării ducte pancreatice și a calcului obstructive;
• Imagistică prin Rezonanță magnetică (RMN): modificări similare celor de la CT.

Pot fi necesare alte analize de sânge, mai ales în cazul pancreatitei acute severe sau dacă cauza de bază a pancreatitei este necunoscută.

Diagnosticul pancreatitei cronice

• amilaza și lipaza pancreatică pot crește uneori în acutizări dureroase;
• bilirubina și fosfataza alcalină pot crește în compresii ale canalului biliar din cauza edemului pancreatic;
• deficit de vitamine liposolubile (în special al vitaminei D);
• creșteri ale trigliceridelor serice (> 1000 mcg/mL) la pacienții cu PC din cauza hipertrigliceridemiei;
• niveluri crescute în ser a imunoglobulinei G4 la pacienții cu pancreatită autoimună tip 1;
• radiografie abdominală pe gol: evidențiază calcificări pancreatice difuze;
• ecografie abdominală: creșterea ecogenității pancreasului;
• computer tomografie (CT) abdominală: atrofia glandei, dilatare ductală, calcificări în pancreas și în interiorul ductelor;
• imagistică prin Rezonanță magnetică (RMN): modificări similare celor de la CT;
• colangiopancreatografie RM: oferă mai multe detalii asupra ductelor biliare și pancreatice;
• colangiopancreatografia endoscopică retrogradă (ERCP): tehnică diagnostică și terapeutică utilizată pentru evaluarea și tratamentul minim invaziv al căilor biliare, ductului pancreatic și al vezicii biliare; metoda este rezervată cazurilor de pancreatită ce necesită intervenție terapeutică (de exemplu, plasare de stent pentru îngustări de duct pancreatic);
• ecoendoscopia sau ecografia endoscopică (EUS, endoscopic ultrasound) este o investigație care combină endoscopia cu ecografia și permite examinarea de înaltă calitate a parenchimului și a ductelor pancreatice;
• testarea funcției pancreatice în mod direct: prin stimularea pancreasului hormonal cu colecistochinină și colectarea apoi a secreției pancreatice ce se varsă în duoden. Metoda este rar folosită pentru diagnostic.
• testarea funcției pancreatice în mod indirect: măsurarea enzimelor pancreatice în materiile fecale (de exemplu, elastaza fecală, nivele sub 100 mcg/g sugerează insuficiența pancreatică exocrină).

Cum se tratează pancreatita?

Tratamentul pancreatitei acute

Pancreatita acută este o urgență medicală și, de multe ori, pacientul necesită internare în secția de terapie intensivă. Tratamentul presupune:

• Perfuzare

Tratamentul inițial constă în perfuzare masivă cu soluții cristaloide isotonice (de exemplu, ser fiziologic sau soluție Ringer-lactat) cu o rată de 5-10 mL/Kgcorp/oră (cantitatea se va ajusta în funcție de existența sau nu a comorbidităților pacientului – boli cardiovasculare sau renale).

Perfuzarea poate dura 24-48 de ore și necesită reevaluare frecventă a nevoii de hidratare, prin monitorizarea diverșilor parametrii (tensiune arterială, frecvență cardiacă, hematocrit, cantitate de urină evacuată în 24 de orer, uree serică).

• Tratamentul durerii

Durerea abdominală este adesea primul și cel mai important simptom pentru care pacienții se prezintă la medic. Ea poate fi combătută prin administrarea intravenoasă de opioide.

• Nutriția

Pacienții cu pancreatită acută ușoară, după hidratare intravenoasă se vor reface rapid și pot relua alimentarea orală după aproximativ o săptămână.

Cei cu forma moderat-severă a bolii vor avea frecvent nevoie de suport nutrițional prin alimentație pe tub nazojejunal (preferată) sau nutriție parenterală totală (intravenoasă).

Momentul în care pacientul se poate alimenta normal oral depinde foarte mult de severitatea bolii. În principiu, dacă pacientul nu mai are durere, greață sau vărsături și nu are ileus (oprirea tranzitului intestinal), poate începe să mănânce chiar și în primele 24 de ore.

• Antibiotice

Se recomandă în caz de infecții extrapancreatice ce pot apărea drept consecință a pancreatitei acute (sepsis, pneumonie, infecții de tract urinar) sau de infecție a necrozei pancreatice.

Nu se recomandă administrarea antibioticelor în mod profilactic indiferent de tip (interstițială sau necrozantă) sau severitate (ușoară, moderat-severă și severă).

• Tratamentul afecțiunii de bază care a produs pancreatita

În pancreatita acută biliară, de exemplu, poate fi nevoie de operație, mai exact de colecistectomie (îndepărtarea vezicii biliare) sau de ERCP (colangiopancreatografie endoscopică retrogradă) pentru îndepărtarea pietrelor de pe canalul biliar sau pancreatic.

La pacienții cu afecţiune dată de hipertrigliceridemie, se scad medicamentos trigliceridele, iar la cei cu boală etanolică se recomandă încetarea consumului de alcool.

Tratamentul complicațiilor este complex și depinde de organul afectat (complicații pancreatice și extrapancreatice).

Pancreatita acută cronică poate duce la complicații, care în unele cazuri, pot fi fatale. Totuşi, şansele de supraviețuire sunt, în general, mari, mai ales dacă afecțiunea este diagnosticată în stadiu incipient.

Tratamentul pancreatitei cronice

• Măsuri generale: renunțarea la consumul de alcool și la fumat, regim alimentar adecvat, suplimentarea dietei cu vitamine și antioxidante (vitamina D, C, E, calciu, seleniu, beta-caroten, metionină).
• Tratamentul durerii: analgezice (antiinflamatoare nesteroidiene, acetaminofen, opioide), blocarea plexului celiac: prin injectare de alcool absolut la acest nivel, rezecție chirurgicală, rar necesară (pancreatoduodenectomie Whipple, rezecție a capului pancreatic cu prezervarea duodenului sau pancreatectomie totală).
• La pacienții cu dilatare de duct pancreatic: drenare endoscopică (uneori necesitând plasare de stent) sau chirurgicală.
• Tratamentul insuficienței pancreatice exocrine

Enzime pancreatice: se începe cu doze de 40.000-50.000 UI de lipază la fiecare masă principală și jumătate din doză la gustări.

• Tratamentul insuficienței pancreatice endocrine

Pacienții pot suferi și de diabet zaharat tip II, dar și de un tip particular de diabet, tipul 3C, caracterizat prin scăderea insulinei în corp în urma distrucției celulelor pancreatice.
Tratamentul poate include administrarea de antidiabetice orale și/sau insulină injectabilă.

Complicațiile pancreatitei

Majoritatea cazurilor de pancreatită acută nu au complicații, dar 1 din 5 cazuri pot fi severe. Un caz sever poate duce la complicații grave, inclusiv deces. Pancreatita cronică provoacă, de asemenea, complicații, dar acestea se dezvoltă mai lent și nu pun direct viața în pericol. Cele mai multe complicații sunt gestionabile cu tratament.

Pancreatita acuta

Complicațiile pancreatitei acute severe includ:

• Necroză și infecție.
• Pseudochisturi pancreatice. 
• Pancreatită cronică.

 

Pancreatita cronică

Complicațiile pancreatitei cronice se dezvoltă în timp și pot include:

• Insuficiență pancreatică exocrină (EPI), malabsorbție și malnutriție.
• Hipoglicemie, hiperglicemie și diabet de tip 1. 
• Durere cronică.Risc crescut de cancer pancreatic.

Cum putem preveni pancreatita?

Prevenția apariției pancreatitei are la bază un stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată. Astfel, principalele recomandări medicale includ:

• Evitați excesul de alcool;
• Renuntați la fumat;
• Evitați consumul de alimente cu conținut crescut în grăsimi, prăjeli, zahăr;
• Mențineți o greutate corporală normală sau scădeți în greutate, în caz de supraponderabilitate sau obezitate;
• Faceți controale medicale şi analize periodic;
• Efectuați anual o ecografie abdominală pentru a surprinde apariția litiazei sau a “malului”;
• În cazul crizelor biliare frecvente date de litiază, se recomandă intervenție chirurgicală (colecistectomie)
• Evitați administrarea fără prescripție medicală a medicamentelor;
• Monitorizați și reevaluați periodic starea clinică și biologică, dacă suferiți de boli autoimune, hiperparatiroidism, hipercalcemie.

Ce este boala Alzheimer?

Boala Alzheimer este o afecțiune cerebrală caracterizata de formarea plăcilor anormale de peptide in țesutul cerebral care în timp provoacă un declin progresiv al abilităților de memorie, gândire, învățare și organizare. În cele din urmă, afectează capacitatea unei persoane de a desfășura activități zilnice de bază. Boala Alzheimer este cea mai frecventă cauză a demenței.

Simptomele bolii Alzheimer se agravează în timp. Cercetătorii cred că procesul bolii poate începe cu 10 ani sau mai mult înainte de apariția primelor simptome. Boala Alzheimer afectează cel mai frecvent persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

Care sunt cauzele bolii Alzheimer?

Patologia este cauzată de o acumulare anormală de proteine în creier. Acumularea acestor proteine, proteina amiloidă și proteina tau, provoacă moartea celulelor cerebrale.

Creierul uman conține peste 100 de miliarde de celule nervoase și alte tipuri de celule. Celulele nervoase lucrează împreună pentru a îndeplini toate activitatea necesară pentru a îndeplini funcții precum gândirea, învățarea, amintirea și planificarea.

Oamenii de știință cred că proteina amiloidă se acumulează în celulele cerebrale, formând mase mai mari numite plăci. Aceste plăci blochează comunicarea dintre celulele nervoase, ceea ce le împiedică să-și desfășoare procesele.

Moartea lentă și continuă a celulelor nervoase are ca rezultat simptomele bolii Alzheimer. Moartea celulelor nervoase începe într-o zonă a creierului (de obicei în zona care controlează memoria – hipocampul) și ulterior se răspândește la nivelul altor regiuni cerebrale.

În ciuda cercetărilor în curs, nu se cunoaște cauza acumulării acestor proteine. Până în momentul de față se crede că o mutație genetică poate provoca boala Alzheimer cu debut precoce. Ei cred că boala Alzheimer cu debut tardiv este provocată datorită unei serii complexe de modificări ale creierului care pot apărea de-a lungul deceniilor. O combinație de factori genetici, de mediu și de stil de viață contribuie probabil la cauza afecțiunii.

Care sunt etapele bolii Alzheimer?

Organizațiile pentru boala Alzheimer și furnizorii de servicii medicale folosesc diverși termeni pentru a descrie etapele bolii Alzheimer pe baza simptomelor.

În timp ce termenii variază, toate etapele urmează același model – simptomele bolii se agravează progresiv în timp.

Totuși, nu există ca două persoane să experimenteze boala în același mod. Fiecare persoană cu boala Alzheimer va progresa prin stadiile bolii într-un ritm diferit. Nu toate schimbările vor avea loc la fiecare persoană. Uneori poate fi dificil ca o persoană sa fie plasată într-o anumită etapă, deoarece ele se pot suprapune.

Unele organizații încadrează etapele bolii Alzheimer în termeni de demență:

• Boala Alzheimer preclinica.
• Deficiență cognitivă ușoară (MCI) din cauza bolii Alzheimer.
• Demență ușoară din cauza bolii Alzheimer.
• Demență moderată din cauza bolii Alzheimer
• Demență severă din cauza bolii Alzheimer.

Alte organizații explică mai larg etapele ca:

• Usor.
• Moderat.
• Sever.

Semne și simptome ale bolii Alzheimer

Semnele și simptomele bolii Alzheimer variază în funcție de stadiul afecțiunii. În general, simptomele bolii implică o scădere treptată a unora, majoritatea sau toate dintre următoarele:

• Memorie.
• Raționamentul și gestionarea sarcinilor complexe.
• Limba.
• Înțelegerea formei vizuale și a relației cu spațiul.
• Comportament și personalitate.

Persoanele cu pierderi de memorie sau alte semne de Alzheimer pot avea dificultăți în a-și recunoaște declinul mental. Aceste semne pot fi mai evidente pentru cei dragi. Oricine se confruntă cu simptome asemănătoare demenței ar trebui să consulte un medic specializat cât mai curând posibil.

Diagnosticarea bolii Alzheimer

În vederea diagnosticului se folosesc mai multe metode pentru a determina dacă o persoană cu probleme de memorie are boala Alzheimer. Acest lucru se datorează faptului că multe alte afecțiuni, în special afecțiunile neurologice, pot provoca demență și alte simptome ale bolii Alzheimer.

În pașii de început ai diagnosticului de Alzheimer, se vor pune întrebări pentru a înțelege mai bine sănătatea și viața de zi cu zi a pacientului. Medicul dumneavoastră poate cere, de asemenea, unei persoane apropiate dvs., cum ar fi un membru al familiei sau îngrijitor,  o perspectivă asupra simptomelor dumneavoastră. Vor întreba despre:

• Sănătate generală.
• Medicamentele curente.
• Istoricul medical.
• Capacitatea de a desfasura activitati zilnice.
• Schimbări de dispoziție, comportament și personalitate.

Ulterior vor fi efectuate următoarele examinări și teste în vederea confirmării diagnosticului:

• Examen fizic și un examen neurologic.
• Examen de stare mentală, care include teste pentru a evalua memoria, rezolvarea problemelor, atenția, matematica de bază și limbajul.
• Teste medicale standard, cum ar fi analize de sânge și urină, pentru a exclude alte posibile cauze ale simptomelor.
• Teste de imagistică cerebrală, cum ar fi un CT cerebral, RMN cerebral sau tomografie cu emisie de pozitroni, pentru a susține un diagnostic de Alzheimer sau pentru a exclude alte posibile afecțiuni.

Tratamentul bolii Alzheimer

Nu există leac pentru boala Alzheimer, dar anumite medicamente pot încetini temporar agravarea simptomelor de demență. Medicamentele și alte intervenții pot ajuta, de asemenea, cu simptomele comportamentale.

Începerea tratamentului cât mai devreme posibil ar putea ajuta la menținerea funcționării zilnice pentru o perioadă. Cu toate acestea, medicamentele actuale nu vor opri sau inversa cursul afecțiunii.

Deoarece boala Alzheimer afectează pe fiecare în mod diferit, tratamentul este foarte individualizat. Este necesară o strânsă legătură între medicul curant, pacientul cu Alzheimer și cu persoanele care îi îngrijesc pentru a determina cel mai bun plan de tratament.

Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat două tipuri de medicamente pentru a trata simptomele bolii Alzheimer:

• Inhibitori de colinesteraza.
• Antagonişti ai NMDA.

FDA a dat aprobarea accelerată pentru aducanumab (Aduhelm™). Medicamentul ajută la reducerea depozitelor de amiloid din creier și astfel se poate ameliora evoluția bolii.

Aducanumab este un medicament nou, iar cercetătorii i-au studiat efectele la persoanele care trăiesc cu boala Alzheimer timpurie. Din acest motiv, poate ajuta pacienții doar în stadiul incipient.

Sfaturi pentru prevenirea bolii Alzheimer

Deși există anumiți factori de risc pentru boala Alzheimer pe care nu îi puteți modifica, cum ar fi vârsta și genetica, este posibil să puteți gestiona alți factori pentru a vă ajuta să reduceți riscul.

Factorii de risc pentru boala Alzheimer includ:

• Vârsta (în vârstă este principalul factor de risc).
• Genetica.
• Leziuni traumatice ale capului.
• Depresie.
• Boli cardiovasculare și boli cerebrovasculare.
• Tensiune arterială crescută.
• Colesterol ridicat.
• Diabet.
• Fumat.
• Obezitatea.

Cercetările arată că un stil de viață sănătos poate ajuta să vă protejați creierul de declinul cognitiv. Următoarele strategii pot ajuta la scăderea riscului de a dezvolta boala Alzheimer:

• Activitatea mentală: lectura, jocuri de societate, cântatul la un instrument muzical sau alte hobby-uri care pot susține activitatea mentală.
• Activitatea fizică: exercițiile fizice cresc fluxul sanguin și oxigenul către creier, ceea ce poate afecta sănătatea celulelor creierului. Purtați echipament de protecție dacă participați la activități care vă cresc riscul de vătămare a capului.
• Activitatea socială: vorbiți în mod regulat cu prietenii și familia și participați la activități de grup, cum ar fi servicii religioase, cursuri de exerciții fizice, cluburi de carte sau voluntariat comunitar.
• Alimentația sănătoasă: urmați dieta mediteraneană sau DASH sau o altă dietă sănătoasă care include antioxidanți. Consumați băuturi alcoolice deloc sau cu moderație.

Discutați cu medicul dumneavoastră dacă sunteți îngrijorat de riscul de a dezvolta boala Alzheimer.

Ce este endometrioza?

Endometrioza, este o problemă frecventă de sănătate la femei. Își ia numele de la cuvântul endometru, țesutul care căptușește în mod normal uterul. Endometrioza apare atunci când un țesut similar cu mucoasa uterului se dezvoltă în afara uterului și în alte zone ale corpului.

Cel mai adesea, endometrioza se găsește la nivelul:

• Ovarelor
• Trompelor uterine
• Suprafaței exterioare a uterului

Alte zone în care se poate dezvolta includ vaginul, colul uterin, vulva, intestinul, vezica urinară sau rectul. Rareori, endometrioza apare în alte părți ale corpului, cum ar fi plămânii, creierul și pielea.

Endometrioza poate apărea la orice persoană de sex feminin care are menstruație, dar este mai frecventă la femeile între 30 și 40 de ani.

Șansele de a face endometrioză sunt mai mari dacă:

• Nu ați avut niciodată copii
• Perioadele menstruale durează mai mult de șapte zile
• Aveți cicluri menstruale scurte (27 de zile sau mai puțin)
• Un membru al familiei (mamă, mătușă, soră) are endometrioză
• Aveți o problemă de sănătate care blochează fluxul normal de sânge menstrual din corp în timpul menstruației

Semnele si simptomele endometriozei

Următoarele sunt cele mai frecvente simptome pentru endometrioză, dar fiecare femeie poate experimenta simptome diferite sau unele pot să nu prezinte simptome deloc. Acestea includ:

Durere. Acesta este cel mai frecvent simptom. Femeile cu endometrioză pot avea multe tipuri diferite de durere precum:

• Crampe menstruale foarte dureroase. Durerea se poate agrava în timp.
• Durere cronică (de lungă durată) în partea inferioară a spatelui și a pelvisului
• Durere în timpul sau după actul sexual. Aceasta este de obicei descrisă ca o durere „profundă” și este diferită de durerea resimțită lin timpul penetrării vaginale.
• Dureri intestinale
• Mișcări dureroase ale intestinului sau durere la urinare în timpul perioadelor menstruale. În cazuri rare, puteți găsi și sânge în scaun sau urină.

Sângerări sau pete între perioadele menstruale. Acest lucru poate fi cauzat de altceva decât endometrioză. Dacă se întâmplă des, ar trebui să vă adresați medicului dumneavoastră.

Infertilitate sau imposibilitatea de a rămâne însărcinată.

Probleme digestive. Acestea includ diaree, constipație, balonare sau greață, în special în timpul perioadelor menstruale.

Care sunt cauzele endometriozei?

Nimeni nu cunoaște cauza exactă a bolii. Sunt studiate mai multe teorii posibile:

• Probleme cu fluxul menstrual. Fluxul menstrual retrograd este cea mai probabilă cauză a endometriozei. O parte din țesutul vărsat în timpul perioadei curge prin trompele uterine în alte zone ale corpului, cum ar fi pelvisul.
• Factori genetici. Deoarece endometrioza rulează în familii, aceasta poate fi moștenită.
• Probleme ale sistemului imunitar. Un sistem imunitar defectuos nu poate găsi și distruge țesutul endometrial care crește în afara uterului. Tulburările sistemului imunitar și anumite tipuri de cancer sunt mai frecvente la femeile cu endometrioză.
• Hormonul estrogen pare să promoveze endometrioza. Cercetările analizează dacă endometrioza este o problemă a sistemului hormonal al organismului.
• Interventiile chirurgicale. În timpul unei intervenții chirurgicale în zona abdominală, cum ar fi operația de cezariană sau o histerectomie, țesutul endometrial ar putea fi prelevat și mutat din greșeală. De exemplu, țesutul endometrial a fost găsit în cicatrici abdominale.

Factori de risc

Studiile arată că femeile prezintă un risc mai mare de endometrioză dacă:

• Au o mamă, soră sau fiică cu endometrioză
• Au menstruație de la o vârstă fragedă (înainte de 11 ani)
• Au cicluri menstruale scurte (mai puțin de 27 de zile)
• Prezintă menstruații abundente care durează mai mult de 7 zile
• Sunt infertile

Unele studii sugerează că un indice de masă corporală scăzut poate crește riscul de a dezvolta endometrioză.

Tipuri de endometrioză

Există trei tipuri principale de endometrioză, în funcție de locul în care se află:

1. Leziune peritoneală superficială. Acesta este cel mai comun tip. Sunt prezente leziuni la nivelul peritoneului, o peliculă subțire care vă acoperă cavitatea pelviană.
2. Endometriom (leziune ovariană). Aceste chisturi întunecate, pline de lichid, se formează adânc în ovare. Ele nu răspund bine la tratament și pot deteriora țesutul sănătos.
3. Endometrioza profund infiltranta. Acest tip crește sub peritoneu și poate implica organe din apropierea uterului, cum ar fi intestinele sau vezica urinară. Aproximativ 1% până la 5% dintre femeile cu endometrioză au această formă.

Tot ce trebuie sa stii despre Endometrioza si Infertilitate.

Endometrioza este cauza principală a infertilității. Afectează un număr semnificativ de femei din întreaga lume, multe între 30 și 40 de ani. Aproape 2 din 5 femei care nu pot rămâne însărcinate o au.

Dacă endometrioza interferează cu organele de reproducere, capacitatea de a rămâne însărcinată poate deveni o problemă:

• Când țesutul endometrial se înfășoară în jurul ovarelor, poate bloca eliberarea ovulelor
• Țesutul poate bloca spermatozoizii să ajungă în trompele uterine
• Poate împiedica un ovul fertilizat să ajungă de la nivelul tuburilor către uter

Un chirurg poate rezolva aceste probleme, dar endometrioza poate îngreuna conceperea în alte moduri:

• Poate schimba echilibrul hormonal al corpului
• Poate determina sistemul imunitar al corpului să atace embrionul
• Poate afecta stratul de țesut care căptușește uterul în care oul se implantează

Medicul poate îndepărta chirurgical țesutul endometrial. Acest lucru eliberează calea spermatozoizilor pentru a favoriza fertilizarea ovulului

Dacă intervenția chirurgicală nu este o opțiune, se poate lua în considerare înseminarea intrauterină (IUI), care implică introducerea spermei partenerului direct în uter. Medicul poate sugera asocierea IUI cu „hiperstimularea ovariană controlată”, ceea ce înseamnă utilizarea medicamentelor pentru a stimula ovarele. Femeile care folosesc această tehnică au mai multe șanse să rămână însărcinate decât cele care nu beneficiază de ea.

Fertilizarea in vitro (FIV) este o altă opțiune. Poate crește șansele de a rămâne însărcinată, dar statisticile privind sarcinile FIV variază.

Cum se pune diagnosticul de endometrioză si ce analize sunt necesare?

Dacă aveți simptome de endometrioză, discutați cu medicul dumneavoastră. Diagnosticul începe cu un medic ginecolog sau alt furnizor de servicii medicale care evaluează istoricul medical al pacientului și efectuează un examen fizic, inclusiv un examen pelvian.

Examenul pelvian. În timpul unui examen pelvian, medicul va detecta chisturi mari sau cicatrici în spatele uterului. Zonele mai mici de endometrioză sunt mai greu de simțit.

Ultrasonografia. O tehnică imagistică de diagnosticare care utilizează unde sonore de înaltă frecvență pentru a crea o imagine a organelor interne

Scanare CT. O  procedură imagistică neinvazivă care utilizează o combinație de raze X și tehnologie computerizată pentru a produce imagini orizontale sau axiale ale corpului pentru a detecta orice anomalie care ar putea să nu apară la o radiografie obișnuită.

Scanare RMN. O procedură neinvazivă care produce o vedere bidimensională a unui organ sau a unei structuri interne

Laparoscopie. Laparoscopia este un tip de intervenție chirurgicală pe care medicii îl folosesc pentru a privi în interiorul zonei pelvine și pentru localizarea țesutului de endometrioză. Este singura modalitate prin care se poate pune diagnosticul cert de endometrioză. Uneori, diagnosticul de endometrioza se poate pune doar văzând excrescentele. Alteori, este necesară prelevarea unei mici probe de țesut (biopsie) și studierea acesteia la microscop pentru a confirma diagnosticul.

Endometrioza tratament

Endometrioza este o afecțiune de lungă durată, așa că este esențial un plan de tratament bazat pe amploarea bolii, severitatea durerii și potențialele sarcini. Deoarece este o boală cronică, nu poate fi vindecată, dar există opțiuni pentru diferite tipuri de medicamente pentru a ameliora durerea și pentru a vă ajuta să vă simțiți mai bine.

Endometrioza tratament medicamentos

• Medicamenție pentru durere

Dacă simptomatologia este ușoară, sunt recomandate analgezicele. Acestea includ AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene) precum ibuprofenul sau naproxenul.

• Metode contraceptive hormonale

Utilizarea contraceptivelor hormonale pot opri sângerarea menstruală abundentă care însoțește, în general, endometrioza. Medicul vă poate sfătui să le utilizați în mod continuu timp de trei sau mai multe luni pentru a preveni menstruația.

Cele mai comune metode recomandate pentru endometrioză sunt:

• Pastilele anticoncepționale, plasturi și inele vaginale. Aceste contraceptive includ atât estrogen, cât și progestativ.
• Contraceptive progestative (pastile, vaccinuri și dispozitive intrauterine). Aceste metode pot reduce durerea, deoarece majoritatea femeilor nu au menstruație pe parcursul utilizării lor.

Terapia hormonală poate provoca reacții adverse, cum ar fi creșterea în greutate, depresie, acnee, pilozitate in exces la nivelul corpului și sângerare neregulată. Ar trebui să discutați cu medicul dumneavoastră despre riscuri și beneficii. De asemenea, dacă încetați să luați acest tip de medicament, simptomele dumneavoastră pot reveni. Spuneți medicului dumneavoastră dacă se întâmplă acest lucru.

• Analogi ai hormonului de eliberare a gonadotroinei (GnRH)

Dacă durerea nu este controlată cu AINS și contracepția hormonală, medicul vă poate sugera un analog al hormonului de eliberare a gonadotroinei (GnRH). Acest medicament face ca ovarele să nu mai producă estrogen, ceea ce, la rândul său, face ca țesutul endometriozei să se micșoreze. Peste 80% dintre femeile care au utilizat acest tratament au avut dureri reduse, inclusiv cele cu dureri severe. Analogii GnRH produc, de asemenea, o menopauză temporară, așa că nu sunt recomandați dacă încercați să rămâneți însărcinată.

Există 2 tipuri de analogi GnRH: agonişti şi antagonişti ai GnRH.

1. Exemple de analog agonist GnRH includ:

• Goserelin – Injectare o dată la 28 de zile
• Leuprolide – Injectare o dată la una sau trei luni
• Nafarelin – Spray nazal luat de două ori pe zi

2. Exemple de analog antagonist GnRH includ:

• Elagolix – Tableta luată din cauza pierderii densității osoase care poate crește riscul de fracturi. Se administrează pe cale orală de una până la două ori pe zi, în funcție de intensitatea simptomelor.

Medicii limitează perioada în care aceste medicamente sunt luate din cauza pierderii densității osoase, care poate crește riscul de fracturi.

Endometrioza tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este luat în considerare atunci cand:

• Exista dureri pelvine severe
• Medicamentele nu țin simptomele sub control
• Există dificultate în a rămâne însărcinată

Laparoscopia pentru endometrioză

Medicii pot diagnostica și trata endometrioza cu o laparoscopie, care utilizează un tub subțire numit laparoscop. Are o lumină și o cameră care îi permite medicului să vadă în interiorul corpului. Această procedură poate dura de la 30 de minute la 6 ore, în funcție de cât de gravitatea cazului. Laparoscopia este de obicei o procedură ambulatorie, ceea ce înseamnă că puteți merge acasă în aceeași zi.

Laparotomia pentru endometrioză

O laparotomie este o intervenție chirurgicală majoră. Este folosită atunci cand există o formă de endometrioză severă care nu poate fi tratată prin laparoscopie.

Histerectomia pentru endometrioză

În cazul în care organele de reproducere sunt afectate sau dacă există țesut de endometriză la nivelul lor este necesară îndepărtarea acestora. Îndepărtarea uterului se numește histerectomie. Ooferectomia este intervenția prin care sunt îndepărtate ovarele. Acestă decizie va fi luată de medic împreună cu pacinet, fiind luate în considerare mai multe aspecte.

Medicii recomandă histerectomia femeilor ale căror simptome nu dispar în ciuda altor tratamente și care nu intenționează să aibă copii pe viitor.

Complicațiile intervenției chirurgicale pentru endometrioză includ:

• Leziuni ale organelor precum vezica urinară sau intestinele
• Leziuni ale nervilor sau vaselor de sânge
• Infecţie
• Sângerare
• Dificultăți la urinare (de obicei pe termen scurt)
• Conexiune neobișnuită între vagin și un alt organ, cum ar fi intestinele (fistula)
• Țesut cicatricial care poate provoca dureri pelvine sau blocaje intestinale

Concluzie

Endometrioza este o afecțiune cronică idiopatică, ceea ce înseamnă că nu au fost găsite cauzele acesteia și în present nu are leac.

Cu toate acestea, tratamente eficiente precum terapia medicamentoasă, terapia hormonală și intervenția chirurgicală, sunt disponibile pentru a ajuta la gestionarea efectelor secundare și a complicațiilor, cum ar fi durerea și, respectiv, problemele de fertilitate. Simptomele endometriozei se ameliorează de obicei după instalarea menopauzei.

Este important să contactați imediat medicul dacă simțiți că ați putea avea endometrioză pentru a începe procesul de diagnostic si tratament.

 

Ce este vitamina D?

Vitamina D este o vitamină solubilă în grăsimi care este implicată în multe funcții esențiale ale corpului. Corpul dumneavoastră are nevoie de această vitamină și pentru a construi și menține oasele sănătoase. Acest lucru se datorează faptului că corpul poate absorbi calciul, componenta principală a oaselor, numai atunci când este prezentă vitamina D.

Tipuri de Vitamina D

Vitamina D este o vitamină solubilă în grăsimi. Există două forme naturale de vitamina D: ergocalciferol (vitamina D2) sintetizat de plante și colecalciferol (vitamina D3) sintetizat de pielea mamiferelor. Oamenii își obțin cea mai mare parte a vitaminei D din acțiunea luminii solare asupra pielii. Astfel, radiațiile ultraviolete (UV) B și efectul de căldură al pielii transformă 7-dehidrocolesterolul în colecalciferol.

Cele două forme de vitamina D în dietă și suplimente, sunt:

• Vitamina D2 (ergocalciferol): se găsește în unele ciuperci.
• Vitamina D3 (colecalciferol): se găsește în peștele gras, uleiul de ficat de pește și gălbenușurile de ou.

Ce rol are vitamina D în organism?

Vitamina D are mai multe funcții importante. Poate că cele mai importante sunt reglarea absorbției calciului și fosforului și facilitarea funcției normale a sistemului imunitar.

Obținerea vitaminei D este importantă pentru creșterea și dezvoltarea oaselor și a dinților, precum și pentru o rezistență îmbunătățită la anumite boli. Vitamina D reglează multe funcții celulare din corp. Proprietățile sale antiinflamatorii, antioxidante și neuro-protectoare susțin sănătatea imunitară, funcția musculară și activitatea celulelor creierului.

Vitamina D la femei

În timpul menopauzei, scăderea estrogenilor are ca rezultat creșterea turnover-ului osos, o scădere a densității minerale osoase și un risc crescut de fractură. Tratamentul este cu suplimente de vitamina D. Există recomandări precise cu privire la un aport suficient de vitamina D pentru a preveni pierderea osoasă la femeile aflate în peri și postmenopauză.

Femeile însărcinate și care alăptează sunt mai expuse deficitului de vitamina D. Vitamina D, prin efectul său asupra funcției imunitare, joacă un rol dincolo de metabolismul calciului și al oaselor asupra stării de sănătate atât a mamei, cât și a fătului ei. După naștere, acest proces persistă; mama care alăptează continuă să fie principala sursă de vitamina D pentru copilul ei. Astfel, atât în ​​timpul sarcinii, cât și în timpul alăptării, deficiența maternă prezice deficiența fetală și a sugarului.

Un nivel adecvat de vitamina D este important pentru dezvoltarea scheletului fetal, formarea smalțului dentar și, probabil, creșterea și dezvoltarea generală a fătului. Fătul femeii care are deficit de vitamina D în timpul sarcinii va fi deficitar în timpul gestației, deoarece mama este singura sursă de vitamina D a fătului. Astfel de stări de deficiență se extind dincolo de sarcină până la alăptare. Dacă o femeie care alăptează este deficitară, laptele matern va fi deficitar, iar bebelușul primitor va fi de asemenea deficitar. În schimb, atunci când o mamă are suficientă vitamină D, transferul de vitamina D în laptele ei este suficient pentru a oferi o cantitate adecvată de substrat pentru copilul care alăptează.

Rolul Vitaminei D la bebeluși si copii

Nou-născuții nevoie de vitamina D pentru că: pielea lor este foarte sensibilă la soare și nu ar trebui să fie în lumina directă a soarelui, alimentele lor (laptele matern sau alimentele solide) ar putea să nu aibă suficientă vitamina D, între 0 și 12 luni bebelușii cresc foarte repede și au o nevoie mai mare de vitamina D pentru a forma oase puternice.

La copii, o deficiență severă de vitamina D poate provoca întârzieri în creștere și rahitism, o boală în care oasele devin moi.

Rolul vitaminei D la adolescenți

În timpul pubertății, masa scheletică se dublează. Dacă adolescenții nu dezvoltă suficientă masă osoasă, ei sunt expuși riscului de osteoporoză (în care oasele devin fragile și se fracturează ușor) pe măsură ce îmbătrânesc. Vitamina D ajută organismul să absoarbă calciul și fosforul din alimentele pe care le consumăm, iar împreună formează oasele și le mențin puternice.

Vitamina D – Beneficii pentru sănătate

Pe lângă beneficiile sale principale, cercetările sugerează că vitamina D poate juca și un rol în:

Reducerea riscului de scleroză multiplă (SM). O revizuire din 2018 a studiilor a constatat că nivelurile scăzute de vitamina D sunt legate de un risc crescut de SM.

Scăderea șansei de a avea boli de inimă. Nivelurile scăzute de vitamina D au fost asociate cu un risc crescut de boli de inimă, cum ar fi hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral. Dar nu este clar dacă deficiența de vitamina D contribuie la bolile de inimă sau pur și simplu indică o sănătate precară atunci când aveți o afecțiune cronică.

Reducerea probabilității apariției unor boli grave. Deși studiile sunt mixte, vitamina D poate reduce probabilitatea gripei severe și a infecțiilor cu COVID-19. O analiză recentă a constatat că nivelurile scăzute de vitamina D contribuie la sindromul de detresă respiratorie acută.

Sprijinirea sănătății imunitare. Persoanele care nu au niveluri adecvate de vitamina D ar putea prezenta un risc crescut de infecții și boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă, diabetul de tip 1 și bolile inflamatorii intestinale.

Cancer. Constatările privind beneficiile vitaminei D pentru prevenirea cancerului sunt mixte. Sunt necesare mai multe studii pentru a determina dacă suplimentarea cu vitamina D poate reduce riscul anumitor tipuri de cancer.

Sănătatea cognitivă. Cercetările arată că nivelurile scăzute de vitamina D din sânge sunt asociate cu declinul cognitiv. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a determina beneficiile suplimentelor cu vitamina D pentru sănătatea cognitivă.

Tulburări osoase moștenite. Suplimentele de vitamina D pot fi folosite pentru a ajuta la tratarea tulburărilor ereditare care rezultă din incapacitatea de a absorbi sau procesa vitamina D, cum ar fi hipofosfatemia familială.

Osteomalacie. Suplimentele de vitamina D sunt utilizate pentru a trata adulții cu deficiență severă de vitamina D, ceea ce duce la pierderea conținutului de minerale osoase, dureri osoase, slăbiciune musculară și oase moi (osteomalacie).

Osteoporoza. Studiile sugerează că persoanele care primesc suficientă vitamina D și calciu în dieta lor pot încetini pierderea minerală osoase, pot ajuta la prevenirea osteoporozei și pot reduce fracturile osoase. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveți nevoie de un supliment de calciu și vitamina D pentru a preveni sau trata osteoporoza.

Psoriazis. Aplicarea vitaminei D sau a unui preparat local care conține un compus de vitamina D pe piele poate trata psoriazisul în plăci la unele persoane.

Cercetările au arătat că vitamina D ar putea juca un rol important în reglarea stării de spirit și în scăderea riscului de depresie.

Deficit vitamina D – Simptome

Fără vitamina D oasele pot deveni moi, subțiri și casante. Vitamina D insuficientă este, de asemenea, legată de osteoporoză. Dacă nu obțineți suficientă vitamina D din lumina soarelui sau din surse alimentare, este posibil să aveți nevoie de suplimente de vitamina D.

Simptomele unei deficiențe ușoare de vitamina D la adulți pot include: diaree, migrene, dureri minore, greață

Simptomele unei deficiențe severe includ: oboseală și durere sau slăbiciune osoasă sau musculară severă, fracturi, în special la picioare, pelvis și șolduri.

Un profesionist din domeniul sănătății poate diagnostica o deficiență de vitamina D prin efectuarea unui simplu test de sânge. Dacă aveți o deficiență, medicul dumneavoastră vă poate prescrie radiografii pentru a verifica rezistența oaselor dumneavoastră.

Necesarul optima de vitamina D pentru sănătatea organismului

Aporturile dietetice recomandate pentru vitamina D sunt după cum urmează:

• sugari (0-12 luni): 10 mcg (400 UI);
• copii și adolescenți: 15 mcg (600 UI);
• adulți cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani: 15 mcg (600 UI);
• adulți peste 70 de ani: 20 mcg (800 UI);
• femeile însărcinate sau care alăptează: 15 mcg (600 UI).

Cu toate acestea, unele studii arată că aportul zilnic trebuie să fie mai mare dacă nu ești expus la soare sau dacă nu ai tonuri de piele mai închise. Luând în considerare toate studiile, un aport zilnic de vitamina D de 1.000–4.000 UI, sau 25–100 micrograme, ar trebui să fie suficient pentru a asigura niveluri optime de sânge la majoritatea oamenilor. Potrivit datelor publicate, limita superioară sigură este de 4.000 UI. Asigurați-vă că nu luați mai mult decât atât fără a vă consulta cu un profesionist din domeniul sănătății.

Interpretare analize: Vitamina D valori normale

Potrivit sursei de încredere Office of Dietary Supplements (ODS), nivelurile de vitamina D sunt măsurate prin nivelul de 25-hidroxi în nanomol/litru (nmol/L) sau nanograme/mililitru (ng/mL). Rezultatele pot indica următoarele:

• deficiență: mai puțin de 30 nmol/L (12 ng/mL);
• deficiență potențială: între 30 nmol/L (12 ng/mL) și 50 nmol/L (20 ng/mL);
• niveluri normale: între 50 nmol/L (20 ng/mL) și 125 nmol/L (50 ng/mL);
• niveluri ridicate: mai mari de 125 nmol/L (50 ng/mL).

Dacă nivelul de vitamina D este scăzut și aveți simptome de durere osoasă, un medic vă poate recomanda o scanare specială pentru a verifica densitatea osoasă. Medicii folosesc această scanare nedureroasă pentru a evalua sănătatea oaselor unei persoane.

Nivelurile scăzute din sânge de 25-hidroxi vitamina D înseamnă de obicei una (sau mai multe) dintre următoarele:

• nu consumați o dietă echilibrată și completă;
• intestinele tale nu absorb corect vitamina;
• nu petreci suficient timp afară pentru a absorbi nivelurile adecvate de vitamina D prin expunerea la soare.

Medicul dumneavoastră vă va ajuta să vă explice rezultatele testului și să va determina dacă aveți o deficiență de vitamina D.

Factori care influențează aportul de vitamina D

Problemele care influențează transformarea vitaminei D din alimente sau lumina soarelui pot provoca o deficiență. Factorii care vă cresc riscul includ:

• Vârsta de 50 ani sau peste;
• Pielea închisă la culoare;
• Rezidența în țările nordice;
• Chirurgie de bypass gastric, obezitatea;
• Alergie la lapte sau intoleranța la lactoză;
• Boli care reduc absorbția nutrienților în intestin, cum ar fi boala Crohn sau boala celiacă;
• Tratamentul cu anumite medicamente, cum ar fi pentru convulsii.

Folosirea de protecție solară poate interfera cu formarea vitaminei D, dar renunțarea la protecție solară poate crește semnificativ riscul de cancer de piele. Așa că merită să căutați alte surse de vitamina D în locul expunerii prelungite și neprotejate la soare.

Complicațiile deficitului de Vitamina D din organism

Hipovitaminoza D este asociată cu boli cardiovasculare, sindrom metabolic, diabet zaharat de tip 2, cancer precum și cu mortalitate crescută. În plus, deficiența de vitamina D este legată de depresie și de deteriorarea funcției cognitive. Creșterea vârstei și creșterea grăsimii corporale contribuie la creșterea riscului de deficit de vitamina D.

Riscul unui exces de vitamina D

Luată în doze adecvate, vitamina D este în general considerată sigură. Cu toate acestea, a lua prea multă vitamina D sub formă de suplimente poate fi dăunătoare. Nivelurile ridicate de vitamina D din sânge rezultă în general din administrarea prea multor pastile de vitamine și alte suplimente nutritive.

Dozele mari de vitamina D pot duce la o afecțiune numită hipervitaminoză D. Hipervitaminoza este o afecțiune rară, dar gravă, care vă poate expune riscului de probleme hepatice sau renale.

Simptomele pot fi: scăderea poftei de mâncare și scădere în greutate, greața, vărsături, hiposalivatie, oboseală, cefalee, somnolență, dureri abdominale, diaree, poliurie cu urina diluata, transpirație excesivă, sete, slăbiciune, decalcifierea oaselor, hipercalcemie si hipercalciurie, confuzie, dezorientare, probleme de ritm cardiac.

Ca tratament se va întrerupe administrarea vitaminei D si se va recomanda o dieta bogata in lichide si săracă in calciu. Fenomenele supradozării pot fi parțial antagonizate de corticoizi.

Surse cu aport mare de vitamina D

Vitamina D nu se găsește în mod natural în multe alimente, dar o puteți obține din lapte și cereale îmbunătățite și pește gras, cum ar fi somonul, macroul și sardinele.

Unele alimente conțin vitamina D în mod natural, iar altele sunt îmbogățite cu ea. Puteți găsi vitamina D în următoarele alimente :somon, sardine, hering, conserve de ton, ulei de ficat de cod, ficat de vita, gălbenuș de ou, creveți, ciupercile obișnuite și cele tratate cu lumină ultravioletă, lapte și iaurt (îmbogățit), anumite cereale și fulgi de ovăz (îmbogățite), suc de portocale (îmbogățit).

Corpul produce și vitamina D atunci când lumina directă a soarelui transformă o substanță chimică din piele într-o formă activă a vitaminei (calciferol). Cantitatea de vitamina D pe care o produce pielea depinde de mulți factori, inclusiv ora din zi, sezonul, latitudinea și pigmentarea pielii. În funcție de locul în care locuiești și de stilul tău de viață, producția de vitamina D ar putea să scadă sau să fie complet absentă în lunile de iarnă.

Vitamina D – Administrare si contraindicații

Administrarea vitaminei D poate ajuta la îmbunătățirea sănătății oaselor. Cantitatea zilnică recomandată de vitamina D este de 400 de unități internaționale (UI) pentru copiii cu vârsta de până la 12 luni, 600 UI pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 1 și 70 de ani și 800 UI pentru persoanele peste 70 de ani.

Nu trebuie să luați vitamina D3 dacă ați avut o reacție alergică la vitamina D sau dacă aveți niveluri ridicate de calciu sau vitamina D în organism sau orice afecțiune care îngreunează absorbția nutrienților din alimente (malabsorbție).

Spuneți medicului dumneavoastră dacă ați avut vreodată: boală de inimă, boală de rinichi, un dezechilibru electrolitic sau hiperparatiroidism.

Bibliografie

Faustino R Pérez-López, Gonzalo Pérez-Roncero, and María T López-Baena. Vitamin D and adolescent health. Adolesc Health Med Ther. 2010; 1: 1–8.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5175574/.

Carol L Wagner,*,1 Sarah N Taylor,1 Donna D Johnson,2 and Bruce W Hollis1. The role of vitamin D in pregnancy and lactation: emerging concepts.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/entrez/eutils/elink.fcgi?dbfrom=pubmed&retmode=ref&cmd=prlinks&id=22554179https://journals.sagepub.com/doi/10.2217/whe.12.17?url_ver=Z39.88-2003&rfr_id=ori:rid:crossref.org&rfr_dat=cr_pub%20%200pubmed.

John F Aloia 1, Ruban Dhaliwal, Albert Shieh, Mageda Mikhail, Melissa Fazzari, Louis Ragolia, Steven A Abrams. Vitamin D supplementation increases calcium absorption without a threshold effect. Randomized Controlled Trial Am J Clin Nutr. 2014 Mar;99(3):624-31. doi: 10.3945/ajcn.113.067199. Epub 2013 Dec 11.https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24335055/.

NIH. Dietary Reference Intakes for Calcium and VitaminD.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK56060/.

Ewa Marcinowska-Suchowierska,1,* Małgorzata Kupisz-Urbańska,1 Jacek Łukaszkiewicz,2 Paweł Płudowski,3 and Glenville Jones4. Vitamin D Toxicity–A Clinical Perspective. Front Endocrinol (Lausanne). 2018; 9: 550.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6158375/.

Martina B Sintzel 1, Mark Rametta 2, Anthony T Reder 3. Vitamin D and Multiple Sclerosis: A Comprehensive Review. Review Neurol Ther. 2018 Jun;7(1):59-85. doi: 10.1007/s40120-017-0086-4. Epub 2017 Dec 14.https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29243029/.

F Saponaro 1, C Marcocci 2, R Zucchi 3. Vitamin D status and cardiovascular outcome. Review J Endocrinol Invest. 2019 Nov;42(11):1285-1290. doi: 10.1007/s40618-019-01057-y. Epub 2019 Jun 6.https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31172459/.

Pieter-Jan Martens, Conny Gysemans, Annemieke Verstuyf, and Chantal Mathieu*. Vitamin D’s Effect on Immune Function. Nutrients. 2020 May; 12(5): 1248. Published online 2020 Apr 28. doi: 10.3390/nu12051248.https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7281985/.

Jie Chen, Kaibo Mei, Lixia Xie, Ping Yuan, Jianyong Ma, Peng Yu, Wengen Zhu, Chunhua Zheng & Xiao Liu. Low vitamin D levels do not aggravate COVID-19 risk or death, and vitamin D supplementation does not improve outcomes in hospitalized patients with COVID-19: a meta-analysis and GRADE assessment of cohort studies and RCTs. Nutrition Journal volume 20, Article number: 89 (2021).https://nutritionj.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12937-021-00744-y.

William B Grant 1, Henry Lahore 2, Sharon L McDonnell 3, Carole A Baggerly 3, Christine B French 3, Jennifer L Aliano 3, Harjit P Bhattoa 4. Evidence that Vitamin D Supplementation Could Reduce Risk of Influenza and COVID-19 Infections and Deaths. Nutrients. 2020 Apr 2;12(4):988. doi: 10.3390/nu12040988.https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32252338/.