Zona zoster: cauze, simptome, semne si tratament

Informații oferite de:

zona zoster cauze simptome tratament

Ce este zona Zoster?

Zona Zoster reprezintă o infecție virală manifestată la nivelul pielii sub formă de vezicule de tip herpetiform grupate pe o zonă eritematoasă.

Ea este produsă de reactivarea virusului varicelo-zosterian, același care este responsabil de patologia cunoscută sub denumirea de varicelă.

Atunci când venim pentru prima oară în viață în contact cu acest virus și ne infectăm cu el (de obicei în copilărie) boala care rezultă este varicela.

Varicela se vindecă, dar virusul ce a provocat-o rămâne cantonat în ganglionii senzitivi de pe traseul nervilor pentru tot restul vieții. Atât timp cât imunitatea noastră este bună, acest virus cantonat acolo nu se manifestă, el rămânând în stare latentă. În momentul în care prezentăm o scădere a apărării imune (datorită înaintării în vârstă, a unor boli, a unor perioade stresante, a administrării anumitor tratamente etc.) virusul se reactivează și de regulă se manifestă prin leziunile descrise mai sus, apărute pe traseul nervului în al cărui ganglion senzitiv fusese cantonat. Rareori, când deficitul de imunitate chiar e marcat, ea se poate chiar extinde la mai multe traiecte nervoase sau chiar organe interne.

Care sunt factorii de risc pentru dezvoltarea zonei zoster?

Factorii de risc pentru apariția zonei zoster sunt legați de avansarea în vârstă (apărarea imună slăbește cu vârsta) și cu diverse boli sau tratamente ce afectează imunitatea: HIV/SIDA, cancere, tratament cu medicație imunosupresoare, corticoterapie, chimioterapie, radioterapie.

Alți factori care pot favoriza apariția zonei zoster sunt stresul sau alte infecții virale sau bacteriene ce debilitează organismul.

Cât este de contagioasă zona zoster?

Zona zoster este  contagioasă în etapa în care apar veziculele ( ce conțin virusul varicelo-zosterian).

De reținut că, spre deosebire de varicelă, virusul conținut în veziculele de la nivelul leziunilor din zona zoster nu se transmite prin aer, ci prin atingere, dacă persoana care vine în contact cu leziunile bolnavului nu este imunizată deja natural (adică a făcut varicela) sau prin vaccinare.

Cei neimunizați care se infectează cu virusul varicelo-zosterian de la un bolnav de zona zoster vor face varicelă, nu zona zoster!

Cei mai expuși la riscul de a se îmbolnăvi sunt gravidele, copiii mici, cei imunodeprimați.

Zona zoster își pierde contagiozitatea când veziculele au făcut cruste.

Zona zoster semne și simptome

Zona zoster este reprezentată de o erupție de vezicule pline de lichid, grupate pe un fond eritematos într-o anumită zonă limitată de pe suprafața pielii, respectând traiectul unui nerv (cel mai adesea la nivelul capului sau al trunchiului, nefiind însă excluși nici alți nervi cu componentă senzitivă.

Erupția este precedată cu câteva zile de senzații neplăcute (amorțeală, arsură, furnicături sau chiar durere) la nivelul regiunii pe care apar ulterior veziculele.

Zona zoster, de regula, dispare in decurs de 2-4 săptămâni  si cei mai mulți  dintre pacienții  tineri si sănătoși se recuperează  complet, veziculele fiind inițial înlocuite de cruste ce apoi dispar nelăsînd de regulă cicatrici cutanate.

Rareori, în cazul în care pacientul este imunodeprimat, leziunile se pot extinde și la alte regiuni de piele sau chiar extinde la diverse organe provocând simptome în funcție de afectare.

Cele mai frecvente complicații ale zonei Zoster:

Leziunile provocate de virus la nivelul pielii se pot suprainfecta cu bacterii. Pot apărea celulite, ulcerații și chiar necroze în lipsa unui tratament adecvat.

Dacă leziunile sunt localizate în teritoriul nervului oftalmic ochiul     respectiv poate prezenta diverse tipuri de afectare (keratite, uveite, corioretinite, oftalmoplegie, tulburări de vedere etc.).

O altă complicație a afectării nervilor cranieni de către această patologie este sindromul Ramsey-Hunt (pareză facială periferică, diminuare auz, amețeli, tinitus=zgomote în urechi).

Foarte important de menționat este că una dintre complicațiile redutabile ale acestei patologii este nevralgia post-zosteriană (definită prin faptul că la peste 4 săptămâni de la vindecarea leziunilor cutanate persistă durere în teritoriul nervului afectat, pe regiunea afectată anterior de zona zoster).

Cele mai frecvente complicații ale zonei Zoster:

7% dintre pacienții cu zona zoster vor prezenta durere de tip neuropat chiar și la 1 an după boală.

Chiar dacă mecanismul prin care nervul a fost lezat e comun (leziuni fiind provocată de infecția virală) durerile post-zona zoster pot avea diverse caracteristici, putându-se manifesta ca senzație dureroasă apărută spontan, în absența atingerii de un obiect sau ca o senzație anormală, de durere, provocată de un stimul în mod normal nedureros.

Pacienții descriu adesea durerea ca pe o senzație de arsură accentuată de atingere, localizată în teritoriul inervat de nervul afectat. Adesea pacienții afirmă că au dificultăți în a suporta atingerea hainelor în cazul nevralgiei post-zosteriene cu localizare pe torace.

Rareori, în cazuri în care pacienții sunt afectați semnificativ de imunodepresie, zona zoster se poate extinde la nivelul mai multor nervi și chiar generaliza putând genera tot felul de complicații care pun viața pacientului în pericol (encefalită, meningită, mielită etc.).

Diagnostic zona zoster

Zona zoster este dificil de diagnosticat înaintea a fi prezente veziculele, dar odată ce acestea apar diagnosticul se pune ușor, doar prin examinare clinică, datorită caracteristicilor acestei boli: vezicule mici, pline cu lichid, aflate unilateral la nivelul corpului, localizate la nivelul unui dermatom (o porțiune de piele „în bandă”), eventual precedate de durere.

Când diagnosticul este incert (mai ales la pacienții imunocompromiși) se poate recurge la teste de laborator:

-se poate face un test PCR folosind ca probă lichidul conținut în vezicule pentru a identifica ADN-ul viral conținut în ele;

-se pot realiza culturi virale din probe prelevate de la nivelul leziunilor (metodă dificil de efectuat, utilizată doar în laboratoarele performante sau în cercetare);

-testul Tzanck ce presupune realizarea unui frotiu din probe obținute de la nivelul leziunilor și examinarea sa la microscop, o metodă simplă,  ieftină dar nu foarte precisă deoarece depinde foarte mult de experiența medicului de laborator;

-dozarea anticorpilor specifici virusului varicelo-zosterian (în cazul în care pacientul a avut în trecut varicelă dar în prezent nu are zona zoster doar anticorpii de tip IgG vor fi prezenți, iar în situația în care leziunile sunt datorate zonei zoster vor apărea și anticorpi de tip IgM pe lângă cei IgG dată fiind reactivarea virusului).

Când este recomandat să mergi la medic

Recomandăm tuturor celor care au suspiciune de zona zoster sau chiar zona zoster constituită (vezicule) să se adreseze medicului (medic de famile sau dermatolog).

Sunt anumite cazuri în care pacientul cu zona zoster trebuie obligatoriu monitorizat și tratat de către medic pentru a preveni complicații grave. Amintim câteva astfel de situații   mai frecvent întâlnite:

-daca durerea si erupția  cutanată  apar in preajma unui ochi, pentru că infecția virală netratata corect poate afecta permanent ochiul;

-vârsta peste 60 de ani, deoarece vârsta  creste riscul de complicații  care pot să apară;

-în cazul pacienților cu imunodepresie, situație întâlnită atunci când persoana afectată de zona zoster suferă și de cancer, urmează tratament cu medicație ce scade imunitatea (corticoterapie, chimioterapie, imunosupresoare), este HIV+, este infectat cu SARS COV2 sau are orice altă patologie acută ori cronică ce scade apărarea imună a organismului.

-dacă erupția cutanată este răspândită pe zone largi;

-dacă în evoluție leziunile, în loc să evolueze spre cruste, își modifică aspectul (veziculele de zona zoster în mod normal conțin un lichid de aspect clar) sugerând o suprainfecție bacteriană;- dacă apar simptome ce indică afectarea unor organe interne (tuse, febră, vărsături, dureri abdominale, dureri de cap etc.).

Tratament zona zoster

Episoadele de herpes zoster sunt în general autolimitate, rezolvându-se spontan. Simptomatologia este mai discretă la persoanele mai tinere față de vârstnici și la imunocompetenți față de cei cu probleme de imunitate.

Tratamentul se face la domiciliu în majoritatea situațiilor, internarea fiind recomandată doar în anumitesitua ții: forme hiperalgice,imunosupresie, mielite, meningoencefalite, afectare oftalmică ,forme clinice diseminate,suprainfecții severe.

Înainte de toate trebuie păstrată o igienă riguroasă pentru a împiedica suprainfectarea.Astfel, evităm pe cât posibil să atingem zona sau dacă o facem ne asigurăm că mâinile sunt curate (spălate și dezinfectate sau folosim mănuși medicinale). Evităm tendința de a ne scărpina pe zona respectivă deoarece leziunile de grataj sunt predispuse la suprainfecție bacteriană și complicațiile ce derivă de aici.

Un duș cu apă călduță  și folosirea unui săpun pentru copii este recomandat o dată sau chiar de două ori pe zi pentru a menține leziunile curate.

O soluție antiseptică (pe bază de clorhexidină spre exemplu) poate fi apoi aplicată pe leziuni spre a preveni suprainfectarea. Dacă menținem o igienă corespunzătoare nu este cazul să recurgem la soluții antiseptice deoarece au risc de producere a unei alergii sau a dermitei iritative.

Produsele din categoria talc, pomadă nu sunt recomandate.

Aplicarea locală de unguente antivirale nu are foarte mare eficacitate și nu este recomandată de rutină.

Nici unguentele cu antibiotic în aplicare locală nu sunt recomandate de rutină  suspiciunea de suprainfecție bacteriană impunând consult medical.

Pentru calmarea discomfortului local sau al durerii nu se recomandă aplicarea locală de anestezice, ci mai degrabă administrarea pe cale orală de analgezice (unele cum e paracetamolul putând fi luate fără prescripție medicală, doar la indicația farmacistului, altele necesitând însă consult și prescripție medicală) uneori asociate la indicația medicului specialist cu anumite antidepresive care cresc potența analgezicului.

Trebuie reținut că, în cazurile apariției zonei zoster, trebuie întotdeauna să căutăm motivul care a dus la scăderea imunității (desigur, atunci când el nu este deja cunoscut).

Dacă pacientul este imunocompetent dar are risc de a dezvolta complicații se recomandă administrarea de medicație specifică antivirală pe cale orală (aciclovir, famciclovir), tratament ce trebuie început în primele 72 de ore de la apariția erupției pentru a fi eficient.

La cei imunodeprimați tratamentul antiviral se va administra intravenos, în spital și va trebui început cât mai repede posibil, în primele 72 de ore.

Antibiotice se vor administra doar în caz de suprainfecție bacteriană și doar la recomandarea medicului.

Calea de administrare este orală și doar în anumite cazuri în care administrarea orală nu e posibilă se va recurge la administrare intravenoasă.

Administrarea locală de antibiotice este foarte rar recomandată de către medici. Se poate recurge la ea doar în cazul în care suprafața afectată e de sub 2% din suprafața totală a pielii și în situația în care extinderea leziunilor nu se face rapid.

Utilizarea concomitentă a antibioticelor locale și a antisepticelor nu e recomandată (risc de alergie și de dermită iritativă, cum aminteam și mai sus).

În cazul particular în care zona zoster este oftalmică, tratamentul va fi făcut la recomandarea oftalmologului care va indica medicație în funcție de particularitățile fiecărui pacient.

O situație destul de des întâlnită o reprezintă durerile persistente post-zona zoster, localizate în teritoriul pe care au fost prezente leziunile.

Cunoscute sub denumirea de nevralgii post-zosteriene, acestea vor trebui tratate de către medicul neurolog.

Medicația utilizată în această situație este reprezentată de anumite medicamente antiepileptice cu acțiune pe durerea neuropată, opioide, antidepresive dat fiind faptul că analgezicele folosite în mod obișnuit nu reușesc să controleze acest tip de durere.

Se mai pot aplica local plasturi cu capsaicină (dar doar în cazuri selectate) sau cu lidocaină.

Deși unii pacienți recurg la ea, acupunctura nu și-a demonstrat încă eficacitatea în cazul nevralgiilor post-zosteriene.

Vaccinul – o metodă de prevenție a zonei zoster

Cea mai eficientă metodă de prevenție contra zonei zoster o reprezintă vaccinarea.

În cazul în care o persoană nu are anticorpi anti-virus varicelo-zosterian (fie nu a făcut  varicela, fie nu a fost vaccinată în copilărie) se recomandă vaccinarea cu vaccinurile ce previn varicela. Acestea conțin viruşi vii, atenuați și inofensivi, care sunt capabili să stimuleze sistemul de apărare al organismului, însă sunt incapabili să producă  boala în sine.Astfel, în urma vaccinării, persoana imunizată nu se va mai îmbolnăvi de varicelă, blocându-se astfel modalitatea prin care virusul varicelo-zosterian ajunge în ganglionii senzitivi unde se cantonează putându-se ulterior reactiva sub forma zonei zoster.

În cazul în care pacientul deja a prezentat episoade de zona zoster (deci a suferit deja de varicelă în trecut iar virusul cantonat în ganglionii senzitivi de pe traseul nervilor nu este suficient contracarat de imunitatea specifică a organismului) se pot administra vaccinuri care revigorează memoria imună și cresc apărarea antivirală specifică prevenind recidivele de zona zoster, care se găsesc de câțiva ani și în farmaciile din România.

Citește în continuare:
dermatita-de-contac
Dermatita de contact

Ce este dermatita de contact? Dermatita de contact este un tip de eczemă declanșată de contactul cu o anumită substanță. Citeste articol »

Call Now Button
× WhatsApp